Marea Britanie va desfășura nave de război și un portavion într-un antrenament împreună cu India pentru a solidifica parteneriatul strategic dintre cele două țări. Unul dintre motivele antrenamentului este dat de „contrastul tot mai acut în politica internațională”.
Marea Britanie a declarat miercuri că va trimite nave de război în Oceanul Indian, dar și un portavion, toate acestea programate pentru 2025 în vederea unor antrenamente și operațiuni comune cu forțele indiene, pe măsură ce cele două țări își întăresc legăturile de securitate.
Secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că Grupul de Răspuns de Litoral al Marinei Regale va vizita regiunea Oceanului Indian în acest an, iar Grupul său de Atac al Portavionului va face acest lucru anul viitor.
Cum putem proteja democrația în 2024. Maria Ressa: Am fost polarizați. Stimulentul profitului conduce modul în care ne „conectăm”
https://www.dcnews.ro/cum-putem-proteja-democratia-in-2024-maria-ressa-am-fost-polarizati-stimulentul-profitului-conduce-modul-in-care-ne-conectam_944505.html
"Nu există absolut nicio îndoială că lumea devine tot mai contestată, așa că este vital să continuăm să dezvoltăm relațiile noastre strategice cu parteneri cheie precum India", a spus Shapps într-o declarație, în timp ce omologul său indian, Rajnath Singh, a vizitat Marea Britanie.
Rajnath Singh a reafirmat faptul că India are o puternică legătură politică cu Regatul Unit, o relație care în ultima perioadă fusese pusă sub semnul întrebării de opinia publică din cauza așa-zisului suport politic pe care l-ar fi acordat țara din Asia Federației Ruse pe parcursul războiului din Ucraina.
"Împreună, ne confruntăm cu aceleași provocări de securitate și ne angajăm ferm să menținem un Pacific Indo liber și prosper."
Marea Britanie și India vor desfășura, de asemenea, exerciții militare comune mai complexe în anii următori, în sprijinul obiectivului lor comun de protejare a rutelor comerciale și asigurarea securității maritime, a declarat Ministerul britanic al Apărării.
Mai mult, India reprezintă cea mai populată democrație din lume, astfel că alegerile din acest an vor oferi un nou contrast în lunile ce urmează, pe lângă alegerile din Europa, SUA și alte țări din Asia.
An electoral în Marea Britanie. Stânga se pregătește de guvernare după 14 ani dezastruoşi de conducere conservatoare
https://www.dcnews.ro/an-electoral-in-marea-britanie-stanga-se-pregateste-de-guvernare-dupa-14-ani-dezastruosi-de-conducere-conservatoare_944033.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu