Naveta elevilor va fi decontată în sume stabilite, miercuri, prin ordonanță de Guvern, valoarea medie a unui abonament fiind de 770 de lei per elev pentru 34 de săptămâni.
Pentru prima dată în România, va fi plătită și naveta elevilor care au de parcurs mai mult de 50 de kilometri, scrie Mediafax. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care face posibilă decontarea navetei elevilor.
Cîmpeanu a precizat că este un prim pas important în rezolvarea acestei probleme care trenează de mult timp.
„Ministerul Educației a fundamentat un echilibru între nevoi reale, disponibilități bugetare și execuțiile anilor precedenți. Spre exemplu, în anul 2019, naveta elevilor a necesitat o sumă de aproape 80 de milioane de lei. Anul acesta, Ministerul Educației are în buget 100 de milioane de lei pentru decontarea navetei. 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimați, vreme de 34 de săptămâni ar trebui – asta e durata cursurilor într-un an calendaristic, dar a rămas mai puțin, din păcate – cu o valoare medie de 770 de lei per elev pentru cele 34 de săptămâni”, a spus Cîmpeanu.
Primul element este acela al decontării la un nivel triplu, de la 10 lei la 30 de lei pe lună și elev pentru primii 3 kilometri, la care se adaugă un tarif de 3 lei per kilometru pentru următorii 47 de kilometri până la 50 de kilometri.
„Asta înseamnă, spre exemplu, 171 de lei un abonament lunar pentru o distanță de 50 de km”, a precizat ministrul Educației.
Naveta va fi decontată și elevilor care au de parcurs distanțe care depășesc 50 de km, aceasta fiind, de fapt, o premieră pentru România.
Al treilea element de noutate este că familia elevului nu mai este nevoită să plătească sumele pentru transportul de la localitatea de domiciliu până la unitatea de învățământ a elevului. Ministerul Educației, prin inspectorate școlare și școli plătește aceste sume care vor fi decontate pe bază de documente justificative la finalul lunii.
CITEȘTE ȘI: Decontul navetei. Elevii ies în stradă și cer Guvernului să nu voteze proiectul de OUG
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu