EXCLUSIV  "Ne-a strâns de pe tot globul". Eveniment inedit la Iași: "O premieră pe parcursul celor 30 de ani"

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Un eveniment inedit va avea loc, în curând, în Iași.

Conferința Diaspora, un coridor al oportunităților, va avea loc la Iași în perioada 13-14 august, deci foarte curând. Voluntara Claudia Barraud Puiu și Geanina Abul Haija, președinte Asociația Iordaniano-Română Pentru Cultură au venit la emisiunea ”De Ce Citim”, moderată de scriitorul Flaviu George Predescu pentru a ne oferi mai multe detalii despre acest eveniment special.

"În conceptul conferinței Diaspora, un coridor al oportunităților am dezvoltat acea idee care inițial, acum doi ani, era abstractă și dintr-o dată a devenit un proiect pragmatic. Este o premieră pe parcursul celor 30 de ani. Specialiști din diaspora vin cu competențele lor și au reușit să închege relații de cooperare cu lumea academică din România. Pe ce direcții acționăm? Acționăm pe păstrarea identității românești în diaspora și pe o posibilă revenire în țară pentru cei care vor", a explicat Claudia Barraud Puiu.

"Deci proiectul este practic tot al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni sau sub cupola aceasta. Mai concret, cum a evoluat această idee sau cum s-a transformat?", a întrebat scriitorul Flaviu George Predescu.

Geanina Abul Haija: Putem să spunem că ne-a strâns de pe tot globul

"Este o colaborare frumoasă și Claudia este inițiatorul acestui proiect. A mai fost o conferință exact acum doi ani, cea de acum este a doua, conferință care se încadra în proiectul "Învățarea limbii române în străinătate, un atu pentru viitor", este o continuare a acestei activități și ne bucurăm că de această dată putem să spunem că ne-a strâns de pe tot globul, din cele patru colțuri ale lumii: asociații, voluntari, profesori de limbă rămână, să facă acea punte între diaspora și universitățile din România. Noi venim cu cerințele și spunem de ce avem nevoie, fiecare din zona în care este, pentru că cerințele sunt diferite de zonele în care suntem, și atunci Claudia este puntea dintre noi și universitățile din România, iar profesorii din România și universitățile vin cu acel sprijin de limba română pentru noi. Este un pas mare, sigur va avea continuitate și sigur va avea un succes pe viitor", a declarat Geanina Abul Haija, președinte Asociația Iordaniano-Română Pentru Cultură.

"Aș vrea să precizez că este efortul tuturor din diaspora. Nu sunt eu, e Centrul Franco-Român, am fost o echipă. Centrul Franco-Român are mai mult de șase ani de existență pe teritoriul Franței, exact ca o idee de laborator de idei, un laborator de idei unde funcționează o echipă multidisciplinară de cercetători, specialiști din diverse domenii. Noi avem rolul de facilitator de relații de cooperare între diaspora și România. Am reușit să facem ca laboratorul de idei care funcționează în Centrul Franco-Român să funcționeze acum pe întreaga diasporă românească și în întreaga Românie. Noi doar am extins la scară largă ceea ce făceam noi în Franța, am adus specialiști, echipă multidisciplinară, am combinat aceste energii din România și diaspora și credeți-mă că fiecare personalitate din acel afiș care este acum public pe site-ul conferinței își are rostul", a mai spus Claudia Barraud Puiu.

Mai multe informații despre conferință puteți descoperi accesând acest link, dar și urmărind video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel