Ne învățăm copiii să fie fericiți?

Poate că unii părinți vor spune că fericirea vine de la sine, ea nu trebuie învățată. Totuși, în lipsa unor modele clare de fericire în jur și în lipsa unor strategii – da strategii! – de dezvoltare a unui climat care să-i ofere copilului accesul la fericire există riscul să creștem o generație deprimată, obosită prematur, nepregătită pentru viitor...

Dar cum să îi învățăm pe copii acest lucru? Fericirea, observa Furnham (2014) este o călătorie și nu o destinație. Mai simplu spus, fericirea trebuie să fie un proces și nu un obiectiv în sine.

[citeste si]

Și totul începe cu o viziune pozitivă asupra vieții. Spre exemplu, este bine să îi învățăm pe copii să nu spună niciodată „Nu o să meargă!” înainte să încerce! Boyes (2018) spune că în acest mod nu își vor direcționa creierul spre gândul negativ (deoarece creierul nostru, spune autorul, de multe ori poate să găsească atât de multe motive să ne saboteze succesul...).

În al doilea rând este bine să le spunem copiilor cum să introducă fericirea în viața de zi cu zi. Dar ce ne facem atunci când ne-am obișnuit deja să gândim negativ? Ryback (2016) consideră că pentru creierul nostru este preferabil să facă ceea ce a mai făcut (să meargă pe rutinele lui) decât să încerce ceva nou. Acest lucru este valabil chiar și atunci când respectiva rutină este clar nesănătoasă pentru noi (este vmotivul pentru care renunțăm atât de greu la lucrurile cu care ne-am obișnuit, deși ele nu ne fac bine!). Iată de ce, spune Ryback, este bine să încercăm să schimbăm aspectele noi pe care ni le propunem în obiceiuri.

Vezi continuarea pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News