Ne poate îmbolnăvi mucegaiul din aerul condiționat? Dr. Dorian Schwartz ne răspunde

Ne confruntăm cu o vară arzătoare, aerul este greu și apăsător. Ce facem? Singura soluție este să pornim aparatul de aer condiționat. Totuși, câți dintre noi și-au adus aminte vara aceasta să curețe filtrele aerelor condiționate?

Dl. Dr. Dorian Schwartz, ce se întâmplă când pornim aparatele de aer condiționat fără curățare prealabilă?

Bun, să apreciem rolul acestui aparat în viețile noastre pentru că un aparat de aer condiționat și filtrele de aer bine întreținute îmbunătățesc calitatea aerului în casă sau la birou decât să o înrăutățească. Mai ales că aerul din oraș este plin de praf, noxe, deci foarte poluat. Întrebarea mea este de ce să uităm de mentenanța lor? A uita de mentenanța acestor aparate funcționale în propria locuință sau în spațiul de la birou unde petrecem cel mai mult timp înseamnă a uita de mentenanța propriei sănătăți.

Să nu schimbăm filtrele înseamnă acumulare de mucegai, ciuperci dar și alte bacterii care pot duce la diverse boli, de la simptome respiratorii severe, cum ar fi dificultăți de respirație și respirație șuierătoare, până la greață, vărsături sau amețeli, iar în cazuri foarte grave legioneloza.

Ce este legioneloza? Cât de gravă este?

Este cunoscută sub denumirea "Boala Legionarului", boală favorizată de răspândirea bacteriei Legionella pneumophila. Simptomatologia variază de la cefalee, dureri la nivel muscular și abdominal, diaree, febră ușoară și tuse uscată, mâncărime sau piele uscată, sensibilitate la mirosuri, oboseală, dificultate de concentrare, strănut, probleme gastrointestinale, la probleme respiratorii și tuse cu expectorații, iar în cazuri foarte grave se poate ajunge la apariția pneumoniei. Pericolul de deces în cazul legionelozei este de 20-35% dacă pacientul nu este tratat corespunzător și de 40-50% în cazul în care pacientul suferă de o altă boală cronică.

Cum putem detecta urmele de mucegai din aparatele de filtrare a aerului sau din aparatele de aer condiționat?

Ideal ar fi să nu le putem vedea, să avem o igienă corespunzătoare, astfel nu se pot instala mucegaiul, praful, ciupercile și bacteriile. Însă, atunci când sper că le veți curăța, dacă aceste aparate conțin mucegai sau bacterii, ar trebui să fie vizibile pete verzi, galbene, negre sau albe care apar pe pereții sistemului de aer condiționat și pe filtrul de aer care afișează o textură neclară, catifelată. Verificați dacă există semne unde se adună umezeală în sistem, cum ar fi tava de scurgere, serpentina de evaporare sau căptușeala izolatoare.

Filtrele trebuie schimbate la fiecare 30-90 de zile, în funcție de stilul filtrului și de numărul de animale de companie din casă.

Și nu uitați! Chiar dacă nu vedeți mucegaiul, dacă există un miros, ar putea fi tot acolo.

Ce facem dacă apar simptomele de boală? Cum acționăm?

Firește, să nu rămâneți pasivi! Consultați un medic pentru un diagnostic corect și pentru tratament. Mă bucur să vă spun că am pacienți la clinica care s-au prezentat vara aceasta la alergolog pentru prevenție. Au avut parte de instructaj corespunzător și de o serie de analize efectuate. Câțiva dintre ei aveau probleme și nu știau de existența lor! Vă dați seama ce poate face mucegaiul acela pentru un om cu astm sau cu alergii severe?

Prin urmare, nu mai fiți victimele propriei neglijențe! Avem suficiente lucruri dăunătoare, nu mai transformați un lucru sănătos precum un filtru de aer sau un aparat de aer condiționat menținut la o temperatură normală, constantă și întreținut corect, într-un dușman de temut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel