Ne trebuie niște chinezi...

S-a dat zvon prin redacții că urmează noi arestări spectaculoase. Tocmai de aceea nu vreau să mă refer în acest text la DNA, Justiție, arestări preventive. Mă voi referi numai la prejudiciu, dar nu la cel despre care, îndeobște, vorbește DNA.

Aflu că în China, o companie de construcții a ridicat un zgârâie-nori de 57 de etaje, cu o suprafață utilă de 195.000 de metri pătrați, în 19 zile. Adică, fusese teren viran și, în mai puțin de trei săptămâni, tot blocul era dotat la cele mai înalte standarde și cu oamenii mutați în el. Anterior, o altă companie construise un hotel de 15 etaje într-o săptămână. Agențiile de turism au rezervat cu 8 zile înainte locuri pentru turiștii lor într-un hotel care nu fusese ridicat. Chinezii au crezut că, totuși, o săptămână e prea mult, așa că au spălat rușinea și au mai ridicat un hotel similar în... 48 de ore.

Nu întâmplător China a devenit prima economie a lumii. Munca, mai mult decât orice altceva, ridică o națiune adevărată, care se sprijină pe o civilizație de 5.000 de ani.

În România, una dintre puținele știri fără legătură cu DNA este o informație venită de la CNADNR. Astfel, am aflat că se va construi un pasaj de 250 de metri pe ultra-aglomerata centură a Capitalei, undeva în zona Domnești, lângă cartierul Ghencea. Suma pentru pasaj este de aproape 50 de milioane de euro, iar construcția va dura, conform anunțului, 51 de luni. Nu e o greșeală de tipar. Ca să faci un fel de podeț, pe care probabil că l-ar fi făcut chinezii într-o oră, CNADN din România are nevoie de peste patru ani.

Știrea aceasta ar trebui să ne dea mai mult de gândit decât arestările de mâine, poimâine și de fiecare zi...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel