O copilă din Neamț a fost violată de tată şi lăsată însărcinată de frate în toaleta din curte.
O fată de 16 ani din Neamț a devenit mamă, în vara acestui an, după ce a fost violată de frate, în toaleta din curte. Minora a fost batjocorită ani la rând și de tată.
Fratele copilei, în vârstă de 19 ani, este cercetat în stare de arest după ce și-a violat sora de mai multe ori și a lăsat-o gravidă.
În rechizitoriu (rolii.ro), se arată că, în perioada august 2019 - mai 2020, în patru rânduri, „fratele a întreţinut raporturi sexuale prin constrângere fizică şi morală cu persoana vătămată, sora sa minoră de 16 ani, profitând de starea de traumă psihică în care se afla aceasta, urmare a abuzurilor sexuale la care a fost supusă anterior de tatăl ei, aceasta fiind incapabilă să-i mai opună inculpatului o rezistenţă eficace”.
Adolescenta a rămas însărcinată în ajunul Crăciunului, în 2019. Calvarul nu s-a încheiat nici în timpul sarcinii, potrivit Adevărul.
La unul dintre violuri martoră ar fi fost... mama ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News