Tineri nemțeni reţinuţi de procurorii DIICOT Neamţ pentru trafic şi deţinere de droguri de risc.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamţ, tinerii, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 ani, ar fi înfiinţat o cultură de cannabis pe un teren viran din Piatra-Neamţ, iar în luna octombrie au recoltat drogurile şi le-au depozitat într-un imobil din localitatea Dobreni pentru a le comercializa în judeţele Neamţ şi Cluj, către diverşi consumatori, scrie Agerpres.
"În urma a trei percheziţii domiciliare, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea indisponibilizării, aproximativ opt kilograme de cannabis, mai multe dispozitive şi obiecte folosite la înfiinţarea şi dezvoltarea culturii de cannabis, precum şi trei telefoane mobile", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul DIICOT Neamţ pentru audieri şi au fost reţinute pentru 24 ore. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activităţi au participat poliţişti din cadrul IPJ Neamţ, a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi jandarmi din cadrul IJJ Neamţ.
Citește și:
Poliţia greacă a descoperit o plantaţie de canabis pe Muntele Olimp cu peste 4.000 de plante individuale şi a arestat două persoane în legătură cu acest caz, a informat vineri televiziunea publică elenă ERT. S-a întâmplat după un anunţ făcut joi de poliţie potrivit căruia o plantaţie cu 2.400 de plante a fost găsită şi distrusă pe un munte lângă Volos, un oraş-port de pe coasta de est a Greciei continentale.
Poliţia a anunţat că valoarea drogurilor se ridică la 20 de milioane de euro (20 de milioane de dolari), a raportat ERT. Grecia şi statul vecin, Albania, sunt considerate ţările cu cea mai mare producţie de canabis din Europa. Plantele au nevoie de cantităţi mari de apă şi ambele ţări dispun de zone izolate care pot fi irigate cu surse de apă din munţii care le înconjoară.
La sfârşitul lunii august, procurorii DIICOT au reținut patru persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc, după ce ar fi amenajat o cultură de canabis pe 60.000 de metri pătrați într-o zonă muntoasă din județul Bihor. Conform oamenilor legii, două solarii de mari dimensiuni erau amenajate pe terenul respectiv în vederea cultivării plantelor de canabis, prevăzute cu sisteme de irigare și ventilație, în care se aflau 2.628 de plante de canabis, în diferite stadii de dezvoltare. Masa vegetală, în greutate de 203 kg, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, într-o anexă a imobilului percheziționat, a fost identificată o încăpere special amenajată pentru uscarea plantelor de canabis. În aceeași locație au fost identificate echipamente specifice de ventilație, sisteme de irigat, hidrofoare, sisteme de iluminat, dispozitive specifice de reglare a temperaturii și PH-ului din apă, fertilizatoare, cântare electronice de precizie, precum și alte aparaturi specifice în cultivarea plantelor de canabis.
Încă de anul trecut, Grecia a făcut un pas uriaș în favoarea pieței de canabis medicinal din Europa. A fost legalizată oficial vânzarea și cultivarea canabisului medicinal (Cannabis Sativa L) cu conținut mai mare 0.2% THC. Grecia are acum loc legislativ să își dezvolte piața de canabis, lucru care va duce la venituri extrem de importante la bugetul de stat, mai ales în aceste vremuri.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu