Neamțu, despre Pivniceru: Această Chewbacca a magistraturii

mihail-neamtu
mihail-neamtu

Președintele Noii republici, Mihail Neamțu, susține într-o postare pe pagina sa de socializare că Mona Pivniceru, propusă de premierul Victor Ponta pentru preluarea portofoliului de la Ministrul Justiției, ”ar trebui să aibă interdicție de a ocupa funcții politice”, considerând că pentru a interzice ”legal” această numirea, ar trebui să se declanșeze ”un scandal monstru”, atât în România, cât și în Uniunea Europeană.

Mihail Neamțu critică într-o postare pe Facebook numirea judecătorului Mona Pivniceru la Ministerul Justiției, mai ales că nu înțelege ce legătură există între fostul magistrat de la CSM și reforma din sistemul judiciar.

”Mona Pivniceru, aceasta Chewbacca a magistraturii. Problema este ca ea judecator si, in mod normal, ar trebui sa aiba interdictie de a ocupa functii politice. Daca vrea functie politica sa isi dea demisia din magistratura. Plus nenumarate conflicte de interese. Ar trebuit sa avem un scandal monstru in Romania si UE pentru a blocat legal numirea. Din cite stiu, ea nu si-a dat demisia din functia de judecator la ICCJ, sectia civila”. Oricum ar fi, ce legatura e intre Pivniceru si reforma justitiei?, a scris Mihail Neamțu pe pagina sa de socializare.

Numirea Monei Pivniceru la Justiție a nemulțumit și pe fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu, care remarca în urmă cu câteva zile că ”Pivniceru s-a remarcat în ultimii ani ca fiind cel mai retrograd magistrat, apăratorul infractorilor cu gulere albe, așa încât o vedeam mai curând ministru al injustiției”.

Lăzăroiu, îngrijorat de numirea Monei Pivniceru la Justiție

Îngrijorările membrilor și simpatizanților PDL contravin, însă, declarațiilor președintelui suspendat Traian Băsescu care, potrivit informațiilor provenite din lumea magistraților, susținea că Mona Pivniceru ”ştie carte (...). Ştiu că e un om care apără independenţa justiţiei şi pentru mine ăsta e cel mai puternic argument în numirea unui om la Justiţie”, preciza Traian Băsescu.

Propusă de Victor Ponta pentru funcția de ministru al Justiției, Mona Pivniceru a renunțat pe 8 august la poziția de membru al Consiuliului Superior al Magistraturii, după ce CSM a respins în şedinţa de luni, cu unanimitate de voturi, detaşarea în funcţia de ministru a judecătorului.

În urma acceptării demisiei, Mona Pivniceru se va întoarce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde ar putea fi detaşată pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

”Am considerat că titular al Ministerului Justiţiei ar putea fi desemnată doamna judecător Mona-Maria Pivniceru, în prezent judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În confonnitate cu prevederile articolului 58 alin. (1) din Legea 30312004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum a fost modificată prin OU 50/2006, vă solicităm sprijinul în vederea detăşarii doamnei judecător la Ministerul Justiţiei, pentru a ocupa funcţia de ministru. Durata detaşării o apreciem ca fiind de un an”, se arată în scrisoarea premierului Victor Ponta către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Doina Stanciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel