Neamţu: Ponta este un plastograf, mitoman notoriu, un demagog

MITING ANTI-USL - PIATA REVOLUTIEI - BUCURESTI
MITING ANTI-USL - PIATA REVOLUTIEI - BUCURESTI

Mihail Neamţu, liderul partidului Noua Republică, lansează un atac virulent la adresa lui Victor Ponta. Neamţu susţine că prezenţa lui Ponta la conferinţa organizată Politehnica București despre Rolul Diasporei în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România este o blasfemie. Ponta a participat la această conferinţă, pentru că, prin statut, aceasta se desfăşoară sub patronajul premierului României.

"Nu vreau să par obsesiv prin referirile la Victor-Viorel Ponta, dar vă imaginați un Casanova publicând o dizertație despre înfrânare, feciorie și monahism? Ar fi bizar. Sau vedeți cumva un om fără carnet de șofer invitat la emisiunea Top Gear să comenteze ultimele apariții din industria auto? Nu merge. Asta a făcut ieri Plagiatorul-Șef al spațiului carpato-danubiano-pontic, patronînd o conferință a Politehnicii București despre Rolul Diasporei în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România.

Păcat de temă! Păcat de bani! Păcat de oamenii care au făcut un drum și au fost umbriți de păcăliciul de la Guvern. Felicitări însă colegilor de la Noua Republică (Florina Claudia Tudică, Doru Oprea , Costi Marin & friends) pentru curajul de-a fi protestat împotriva tupeului demonstrat de acest plastograf, mitoman notoriu, demagog și fiu spiritual al deținutului Năstase Adrian. Well done!", a spus Mihail Neamţu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel