Nebuloasa Lupului Întunecat, surprinsă de ESO în ajun de Halloween. Imaginile înfricoșătoare îți taie respirația!

foto: Freepik *imagine cu caracter ilustrativ
foto: Freepik *imagine cu caracter ilustrativ

Această nebuloasă înfățișează o siluetă de-a dreptul înspăimântătoare. Coincidență sau nu, a fost vizibilă în apropierea sărbătorii de Halloween din acest an.

În ajun de Halloween, o imagine extraordinară surprinsă de Observatorul European de Sud (ESO) a atras atenția comunității științifice. Fotografia, impresionantă prin claritate, dezvăluie o nebuloasă întunecată ce seamănă cu silueta unui lup amenințător, o priveliște cosmică perfect potrivită pentru atmosfera de Halloween. Această formațiune stelară, cunoscută sub numele oficial de Nebuloasa Lupul Întunecat, a fost surprinsă într-o rezoluție deosebită de 283 de milioane de pixeli. Imaginea a fost realizată cu ajutorul Telescopului Foarte Mare (VLT), un avans tehnologic deosebit situat la Observatorul Paranal al ESO din Chile.

Ce s-a observat

Aflată în constelația Scorpionului, aproape de centrul galactic al Căii Lactee, această nebuloasă se găsește la o distanță impresionantă de 5.300 de ani-lumină de Pământ. Dacă privim mai atent, fotografia pare să înfățișeze capul unui vârcolac cu brațele întinse, gata să-și înșface prada. Nebuloasele întunecate, cum este și cea din această imagine, reprezintă nori cosmici reci, compuși din particule de praf interstelar. Densitatea ridicată a acestor nebuloase le permite să blocheze lumina stelelor și a altor corpuri cerești din apropiere. Spre deosebire de alte nebuloase, acestea nu emit lumină vizibilă, ci absorb radiațiile, permițând trecerea doar a undelor mai lungi, cum ar fi cele din spectrul infraroșu.

Aceste structuri cosmice sunt de mare interes pentru oamenii de știință, deoarece pot fi locuri propice pentru formarea stelelor. În imaginea oferită de ESO se disting și nori colorați, alcătuiți în principal din hidrogen gazos. Tonurile roșiatice apar datorită radiațiilor ultraviolete intense emise de stelele tinere din apropiere. În timp ce unele nebuloase întunecate, cum ar fi cunoscuta Nebuloasă Sacul cu Cărbuni, pot fi văzute cu ochiul liber, Nebuloasa Lupul Întunecat necesită echipamente avansate pentru observare. Această imagine de-a dreptul spectaculoasă a fost realizată cu ajutorul telescopului VLT Survey, operat de Institutul Național pentru Astrofizică din Italia și amplasat în deșertul Atacama din Chile.

S-au folosit filtre speciale, în premieră

Imaginea finală a fost obținută printr-un proces complex de mixare a mai multor capturi realizate la intervale diferite, fiecare folosind filtre speciale pentru a scoate în evidență diverse nuanțe ale luminii cosmice. Toate aceste informații au fost colectate în cadrul proiectului VST Photometric Hα Survey of the Southern Galactic Plane and Bulge (VPHAS+), un program ambițios care a analizat până acum peste 500 de milioane de obiecte din galaxia noastră.

Aceste demersuri științifice sunt esențiale pentru a ne îmbogăți înțelegerea asupra ciclului de viață al stelelor și a proceselor complexe care influențează evoluția Căii Lactee, de unde și preocuparea permanentă pentru nebuloase și găuri negre recent apărute în peisajul astral.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel