Nebunie pe piața criptomonedelor. Bitcoin a sărit de 100.000 de dolari după anunțul lui Trump

Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a făcut un anunț privind Autoritatea americană de reglementare a pieţelor financiare.

Vezi și - Cine este miliardarul numit de Trump ambasador în UK

Concret, Donald Trump a transmis că, după instalarea sa în funcţie, intenţionează să îl numească pe avocatul republican Paul Atkins, favorabil dezvoltării criptomonedelor, la conducerea Autorităţii americane de reglementare a pieţelor financiare, SEC, notează AFP.

Fost comisar al aceleiaşi autorităţi din 2002 până în 2008 sub guvernul George Bush, Paul Atkins îi va succeda democratului Gary Gensler, care şi-a anunţat demisia la sfârşitul lunii noiembrie după alegerea lui Donald Trump. În prezent, el este directorul general al unei firme de consultanţă în managementul riscurilor, Patomak Global Partners, dar şi consilier al Digital Chamber, organizaţie de promovare a tehnologiei pe care se bazează criptomonedele, ”blockchain”.

Dezvoltarea criptomonedelor în scopuri tranzacționale

Dacă public s-a arătat deja critic cu privire la utilizarea criptomonedelor în scopuri speculative, nu este mai puţin favorabil dezvoltării acestui sector în scopuri tranzacţionale.

Această poziţie contrastează cu cea a preşedintelui demisionar, Gary Gensler, al cărui mandat a fost marcat de un val de represiune împotriva a numeroşi jucători în monede digitale, acuzaţi că funcţionează ilegal. Paul Atkins s-a exprimat de mai multe ori în favoarea respectării stricte a mandatului lor de către agenţiile guvernamentale americane, în special SEC, contrar doctrinei administraţiei Biden, care este mai intervenţionistă.

Anul trecut, el i-a criticat public pe responsabilii SEC, fiind de părere că ar trebui să fie 'mai îngăduitori' cu companiile de criptomonede şi acuzând abordarea lor de a îndepărta întreprinzătorii de piaţa americană. 'Paul şi-a demonstrat orientarea în favoarea unei reglementări nuanţate de bun simţ', a indicat Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma sa Truth Social.

Bitcoin a crescut la peste 100.000 de dolari

”El crede în pieţele financiare puternice şi inovatoare, care răspund nevoilor investitorilor”, a adăugat omul de afaceri republican. ”De asemenea, recunoaşte că activele digitale sunt esenţiale pentru a face America mai mare decât a fost vreodată”, a scris preşedintele ales. 

Anunțul lui Donald Trump a ridicat prețul bitcoin  la peste 100.000 de dolari pentru prima dată. Criptomoneda s-a tranzacționat recent la aproximativ 103.000 USD, în creștere de la 95.000 USD înainte de anunț.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel