Negocieri conducere UE. Bușoi: România, într-o poziție bună! După multă vreme...

Cristian Bușoi a reacționat pe pagina sa de Facebook cu privire la negocierile din Uniunea Europeană și a precizat că România are o poziție solidă.

"România are o poziție solidă, după negocierile din UE și dacă Guvernul ar fi fost privit cu mai multă încredere, am fi fost mult mai bine.

A fost o perioadă de negocieri complicate în UE și dincolo de contradicțiile politice, dacă este să privim în perspectivă, putem spune că Uniunea Europeană își găsește echilibrul politic.

Dacă nu ar exista statutul incert al Marii Britanii, ar fi poate după multă vreme un moment bun pentru UE, după numeroase crize: criza economică, cea a refugiaților, ascensiunea mișcărilor populiste sau euro-sceptice.

Bușoi: un moment de oportunitate

Ca opinie personală, nu doar ca politician liberal, membru al Parlamentului European, ci și ca observator al politicii din interiorul Uniunii, de ani întregi, aș spune că România este într-o poziție bună. Are o poziție politică mai solidă între statele UE decât avea după alegerile europarlamentare de acum cinci ani.

Putem spune ca n-a trecut timpul degeaba peste noi ca stat european, ceea ce este bine și se vede în țară, dar și în Uniune, la nivel politic.

Este deci un moment de oportunitate, creat în primul rând de o prezență apreciată a președintelui Iohannis între liderii europeni, dar și de o Președinție românească care, deși marcată de derapajele guvernului și ale majorității politice PSD-ALDE, mai ales în Justiție și Economie - dacă este să ne aducem aminte de OUG 114 - s-a încheiat bine și cu dosare politice importante rezolvate de România.

România este deci într-o situație bună după negocierile din UE și dacă am fi avut un Guvern privit cu mai multă încredere, am fi putut fi mult mai bine.

Tot ce putem spera este ca actuala majoritate politica a înțeles ceva din lecția 26 mai și nu va duce din nou lucrurile într-o direcție greșită, atât în domeniul politicilor economice, cât și în Justiție.", a precizat Cristian Bușoi pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel