• România nu a pierdut nimic în negocierile de la Bruxelles. Pentru că...
O perspectivă mai puțin abordată în analiza evoluțiilor de la Bruxelles arată că puterea s-a împărțit între statele care și-au asumat poziții dure la negocieri, în vreme ce statele moderate au rămas simpli spectatori ai confruntării.
Principala lovituă de imagine a fost dată de grupul țărilor Vișegrad, care s-au poziționat drept marii câștigători ai partidei. Evident, în raport cu statutul pe care îl aveau până acum, de țări emergente, tolerate la masa marilor decizii doar ca să aprobe hotărârile marilor jucători. Victoria le-a fost adusă de consecvența cu care și-au susținut punctul de vedere (nu au cedat, nu au apărut trădători care să abandoneze poziția comună pentru avantaje personale), dar și de alianța cu Macron/Franța. Nici cele două mari puteri europene nu au ieșit înfrânte de la negocieri:FRanța și Germania și-au partajat marile funcții aflate în joc.
Macron trebuia să limiteze expansiunea germană
Macron era obligat să opună rezistență Germaniei, care încearcă să dețină majoritatea funcțiilor de decizie, lăsând celorlalți odar funcții de imagine. Astfel, în 2018, printr-un ”coup” dat de Juncker, un apropiat al lui Merkel a fost propulsat peste noapte în funcția de secretar general al Comisiei Europene. Martin Selmayr devenea șeful celor 33.000 de funcționari europeni, al aparatului tehnic care ia, de fapt, deciziile. Funcția este mai puternică decât funcțiile alese, cu atât mai mult cu cât un secretar general schimbă trei-patru ””Junckeri”, în perioada în care conduce mecanismele tehnice ale Comisiei. Germania deținea și funcția de secretar general în aparatul Înaltului Comisariat-ministerul de externe al UE, iar în Parlament conduce, prin liderii de partide, comisiii cheie. Rezultatul de marți al negocierilor e un succes pentru grupul Vișegrad, și demonstrează că țările din Est au depășit perioada de acomodare, că joacă pe picior de egalitate cu țările din vechea Europa, că pot întoarce jocul și trebuie ținut seama de acest nou actor, V4”.
Vezi și: Numele care vor conduce UE
Cine a jucat a câștigat!
”La finalul zilei, toți care au jucat au și câștigat. Macron a temperat expansiunea Germaniei, i-a rezistat lui Merkel, echilibrând jocul, țările din Est au arătat că nu mai pot fi puse la colț, sancționând aroganța lui Timmermans, Weber și alții, Germania s-a ales cu președinția CE, jumătate de mandat din PE. Deci, cine a contat, cine s-a implicat, cine a dat cu pumnul în masă, a câștigat. Fiecare a obținut câte ceva, pentru că așa e în negocieri. Bulgaria, alt jucător important, recompensat cu o funcție de prestigiu, a câștigat fiindcă a jucat la două capete. Premierul conservator Boiko Borissov și-a negocit sprijinul pentru Timmermans (contra accesul Bulgariei în Schengen), pe de o parte, dar a fost gata să își susțină și propriul candidat, socialistul Stanishev pentru funcția supremă din PE, cu toate că sunt adversari în țara de origine. Ar fi fost așa ceva posibil în cazul delegației României?
De ce nu poate să-i fie reproșat ceva României
În ceea ce privește România, nu putem considera că a pierdut sau câștigat ceva, întrucât nu a avut niciun plan, niciun candidat, nu a cerut și nu a oferit nimic. Situația particulară în care se află scena politică de la București (15 ani de război politic și judiciar, pariul pe ură, în alegeri, care interzice comunicarea între partide), a fost complicată de ascensiunea USR-PLUS, al cărui spitzenkandidat este susținut de Macron, în vreme ce PNL-Iohannis se află în tabăra lui Merkel. În perspectiva prezidențialelor, de peste patru luni, cu un electorat de Dreapt foarte volatil, angajarea într-o tabăra sau alta, din cele două aflate pe axa confruntării franco-germane, este riscantă și cel mai probabil fost evitată. Apelul la instanțe comunitare pentru tranșarea disputelor interne, o practică de zi cu zi a actorilor politici din România, anulează spiritul critic faă de instituțiile europene și scade puterea de negociere. Poate și-n Bulgaria sunt dispute politice interne, dar nu se reclamă unii pe alții. Dacă apelezi permanent la arbitrajul instituțiilor europene pentru conflictul din interior, dacă nu reușești să le soluționezi în țară, normal că ești mai fragil pe plan extern. Cum să contezi într-o negociere, când tu te vulnerabilizezi, te pui singur la dispoziția deciziei externe?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
