NEGOCIERI de foc pentru noul Guvern. Chirieac: "Atenție, circul abia începe"

Analistul politic Bogdan Chirieac a oferit, sâmbătă, la România TV, detalii din culisele negocierilor pentru noul Guvern. 

"USR dorește președinția Camerei Deputaților, PNL dorește, în mod firesc, această funcție pentru Ludovic Orban. Totuși, va fi singurul șef de partid care nu va face parte din Guvern. Dan Barna sigur că dorește funcția de președinte al Camerei Deputaților, dar probabil nu va obține această funcție și va face parte din Guvern.

Kelemen Hunor, de asemenea, va fi ministru, probabil, la Cultură. Și USR dorește unul dintre cele două ministere avizatoare, adică Justiție sau Finanțe. La Justiție, cred că este exclus ca PNL să cedeze, fiindcă nu cred că dorește președintele Iohannis. Cătălin Predoiu are foarte multă experiență și o întreagă muncă pe care a desfășurat-o, inclusiv negocieri cu parteneri străini.

Ori, acum, la Justiție, să vină doamna Raluca Prună, e cam mult. Iar la Finanțe, PNL are un tânăr școlit, pe Sebastian Burduja, care e secretar de stat acum, probabil îndreptățit să preia portofoliul, dar un alt tânăr, în regulă și el, tot așa, școlit pe afară, dar cu insuficientă experiență la administrație, Claudiu Năsui de la USR. Deci, negocierile sunt foarte dure, dar, atenție, circul abia începe! Se pune la cale un Guvern nefuncțional", a declarat Bogdan Chirieac într-o intervenție telefonică la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel