Uniunea Europeană trebuie să se asigure că este la masa negocierilor pentru soluţionarea conflictului din Ucraina şi că statele din prima linie - România, Polonia şi Slovacia - vor fi luate în considerare atât pentru zona de reconstrucţie, cât şi pentru modul în care va fi definită pacea, a declarat miercuri seară, la Strasbourg, vicepreşedintele Parlamentului European Victor Negrescu.
Premierul polonez Donald Tusk a prezentat miercuri, în plenul PE reunit la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei poloneze a Consiliului pentru următoarele şase luni, cu un loc special acordat creşterii investiţiilor în apărare, scrie Agerpres.
Eurodeputatul Victor Negrescu, care a luat cuvântul la dezbatere din partea grupului S&D, susţine că există câteva subiecte de interes pentru România în timpul preşedinţiei poloneze a Consiliului UE.
"Primul subiect se referă la modul în care vom defini relaţia cu administraţia americană sub conducerea preşedintelui Donald Trump. Aici vom discuta aspectele comerciale, poate chiar un nou tratat comercial, pentru că se discută de peste 20 de ani de un astfel de tratat, dar în acelaşi timp şi cum vom seta cooperarea pe zona de securitate în interesul inclusiv al statelor membre ale UE", a declarat Negrescu într-un briefing pentru jurnalişti români.
Al doilea subiect de interes ar fi negocierile aşteptate privind soluţionarea conflictului din Ucraina, crede Victor Negrescu. El a subliniat că Europa trebuie să se asigure că este la masa discuţiilor, dat fiind eforturile pe care le-a făcut, şi că "statele aflate în prima linie - România şi Polonia în mod special, dar şi Slovacia - sunt luate în considerare în aceste negocieri atât pentru zona de reconstrucţie, cât şi pentru modul în care va fi definită pacea".
"De exemplu, dacă vorbim de o îngheţare a conflictului, inevitabil, acest lucru are un impact asupra noastră şi trebuie să înţelegem ce se întâmplă şi cum. În acest context, evident, statele noastre vor primi garanţii de securitate suplimentare, pentru că nu doar Ucraina are nevoie de garanţii suplimentare. Şi Republica Moldova, dar şi statele noastre" au nevoie de astfel de garanţii, a afirmat Negrescu.
Vicepreşedintele PE consideră că un alt punct important pentru România în contextul reorientării intereselor americane în Asia este să se asigure că Marea Neagră rămâne o prioritate pe agenda SUA.
"Avem în continuare o prezenţă NATO consistentă în România şi o prezenţă americană consistentă în România. Toate aceste lucruri trebuie să fie definite şi, în opinia mea, integrate în orice soluţie pentru rezolvarea conflictului, pentru că ne dorim pacea pe continentul nostru", a pledat eurodeputatul PSD.
Un alt aspect important, a mai spus el, este şi consolidarea apărării europene invocată de prim-ministrul polonez Donald Tusk în discursul său.
"Cum putem dezvolta industria europeană? Un raport al Parlamentului European arată că industria europeană în domeniul apărării are o valoare de 70 de miliarde euro. Una dintre companiile americane importante, nu voi da nume, are o valoare de 60 de miliarde de euro. Adică industria noastră face câte o companie americană în domeniu şi aici trebuie să ne asigurăm că suntem mai competitivi, investind în acelaşi timp în rezilienţa noastră", a mai spus Victor Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News