Negocieri intense USR Pro România: Nu ne abatem de la criteriile de integritate

USR Târgu Neamţ a anunţat că trecerea membrilor Pro România la USR "în bloc" este scoasă din discuţie, dar că există posiblitatea unor negocieri. 

Publicitate

"Nu s-a pus niciodată problema unei intrări în bloc a echipei Pro România Târgu Neamţ în filiala USR Târgu Neamţ. Singura discuţie a fost purtată cu liderul local al Pro România, care a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii USR pentru a afla condiţiile în care ar putea deveni el membru USR. A existat doar o discuţie în care a adresat întrebări şi i-au fost adresate întrebări. Până în acest moment, nu există o adeziune semnată de liderul Pro România. Nu ne abatem de la criteriile de integritate stipulate de statutul USR", se arată în postarea USR Tîrgu Neamţ, conform Agerpres.

Membrii Pro România vor la USR

Coordonatorul USR Tîrgu Neamţ, Vlad-Pantelimon Peiu, a scris pe pagina lui de Facebook că în urma consultărilor pe care le-a avut cu colegii din organizaţie, a început discuţiile cu USR.

"În urma consultărilor pe care le-am avut cu colegii mei, echipa PRO România Tîrgu Neamţ a decis să aleagă un alt drum, aceasta însemnând fie un alt partid, fie o construcţie nouă, de la zero. Nu vă ascund faptul că am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai USR. Am purtat unele discuţii în urma cărora am vrut să vedem dacă putem construi împreună ceva la Tîrgu Neamţ, pe un set de valori comune şi cu o orientare aşa cum ne dorim - pe cetăţean, oraş şi proiecte benefice. Dacă nu se va concretiza un astfel de proiect, vom încerca să ne dedicăm cauzei noastre în mod independent, cel mai probabil'" a mai scris pe pagina lui de Facebook Peiu Vlad-Pantelimon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel