Negocieri pentru Guvernul Mureșan. Kelemen Hunor, liderul UDMR, susține ”foarte serios” rotativa: În mai, nu ne-am înțeles cine începe | DCNews
Cele mai citite

Negocieri pentru Guvernul Mureșan. Kelemen Hunor, liderul UDMR, susține ”foarte serios” rotativa: În mai, nu ne-am înțeles cine începe

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
presedintele udmr kelemen hunor
Kelemen Hunor, președintele UDMR. Sursa foto: Agerpres

UDMR nu se retrage din negocierile pentru formarea Guvernului. Cu 93% dintre voturi, formațiunea a decis să continue discuțiile privind programul de guvernare, structura și componența Cabinetului. Kelemen Hunor avertizează că o ieșire din negocieri ar fi avut consecințe mai grave și spune că „toate ușile” trebuie lăsate deschise, inclusiv pentru o eventuală rotativă.

”Cu 93% voturi pozitive, în Consiliul Permanent am luat decizia că vom continua negocierile pe programul de guvernare, pe structura și lista Cabinetului și, după ce se vor finaliza toate discuțiile, vom prezenta rezultatul negocierilor și vom mai cere un vot, așa cum este în statutul nostru. 

”Era una dintre variante să nu continuăm discuțiile”

Sigur, era una dintre variante să nu continuăm discuțiile, să spunem că nu avem majoritate și nu vrem să mergem, așa cum am zis și luni, dar consecințele pe termen lung, dar și imediat, ar fi fost mult mai grave pentru noi și pentru toată scena politică, decât să mergem și să continuăm aceste discuții, mai ales după ce domnul Mureșan a spus că, indiferent de voturile asigurate până la momentul adevărului, dorește să continue. Până la urmă, are dreptate, este logică și această abordare. Trebuie să arătăm și seriozitate, și predictibilitate și nu s-a întâmplat mare lucru în această perioadă ca să spunem că nu susținem. 

Astăzi a venit la noi la grup și a prezentat grupurilor parlamentare reunite ideile principale din programul de guvernare” a spus Kelemen Hunor, președintele UDMR. 

Legea salarizării și indexarea pensiilor, printre condițiile UDMR

”Cea mai mare concentrare este pe deficitul bugetar, pe fiscalitate și pe stimularea economiei. Fără creștere economică pe termen scurt, pe termen mediu, e aproape imposibil să reduci deficitul și să asiguri pentru cetățeni acel confort de care au nevoie. Deci nu sunt lucruri extravagante în programul de guvernare, noi am ținut mult să existe și prevederea privind legea salarizării dacă se poate, să încercăm să trecem, până la sfârșitul anului, și adoptarea bugetului pentru 2027, indexarea pensiilor în 2027 - nu mai poți să o ții așa după doi ani cu inflația ridicată. Din acest punct de vedere, ceea ce se conturează în programul de guvernare este ceva de susținut” a mai punctat liderul UDMR. 

”Nu am discutat nimic despre structura Guvernului” a mai spus el, adăugând că poate în această dimineață vor porni discuțiile. 

”Toate ușile deschise”

Astăzi, ar urma să aibă loc o discuție între Sorin Grindeanu, președintele PSD, și președintele PNL, Ilie Bolojan. ”Trebuie să lași toate ușile deschise pentru dialog cu acele forțe cu care se poate discuta corect, predictibil și-n favoarea fiecărui cetățean, fiecărei comunități” a spus Kelemen Hunor, în acest context. 

”Politica nu se poate face fără dialog. Asta nu înseamnă că trebuie să-l iubești pe celălalt. Iubirea o căutăm în altă parte. Dar dialogul trebuie păstrat” a mai punctat el, încurajând, în continuare, dialogul. Liderul UDMR a mai spus că ”Rotativa este una dintre variante. Eu, în continuare, cred că, într-o astfel de situație, trebuie să te gândești foarte serios la rotativă. (...) Noi, prin mai- iunie, am căzut de acord cu toții asupra ei, nu este o idee nouă, dar n-am reușit să ne înțelegem cine începe”.

Ce a transmis Siegfried Mureșan după întâlnirea cu UDMR

Siegfried Mureșan, premierul desemnat, a transmis un mesaj în urma negocierilor cu UDMR: 

”Astăzi, la întâlnirea cu grupurile parlamentare ale UDMR. Le mulțumesc colegilor din UDMR pentru susținere și pentru colaborarea bună din aceste zile.

Am mulțumit, de asemenea, colegilor de la UDMR pentru munca serioasă, responsabilă pe care au făcut-o în Guvernul României, inclusiv în perioada de interimat.

Finalizăm acum împreună programul de guvernare care să modernizeze România și să ofere oamenilor stabilitate și predictibilitate. Vom reduce risipa, vom face statul mai eficient, vom construi o economie sănătoasă, care să ne permită să investim în dezvoltarea României și în creșterea nivelului de trai.

Continuăm munca pentru ca, până la finalul săptămânii, să prezentăm programul de guvernare și echipa cu care vrem să mergem în fața Parlamentului”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Comentarii (8)

Nicu   •   24 Septembrie 2026   •   12:13

Kelemen stai calm ca nu începeti niciunul. Degeaba vă înghesuiţi că nu-l prindeţi. Cum ce? Ciolanul!

Cornel   •   23 Septembrie 2026   •   18:07

Daca Kelemen Hunor, liderul UDMR, care se pare ca era singurul ungur serios susține ”foarte serios” rotativa atunci pentru deblocarea situatiei actuale ar putea sa propuna sa inceapa "ROTATIVA" cu un guvern PSD si dupa sa vina PNL&USR&UDMR!!

Ion   •   23 Septembrie 2026   •   15:27

Sper să câștige o alianță psd-aur că UDMR și Usr să nu mai intre în veci vecilor la guvernare

Viorel   •   23 Septembrie 2026   •   14:30

Dacă PSD respinge votul, atunci să-și asume și ce rezultă din asta. Cu siguranță, în acest caz, ajungem la junk. Iar primul lucru se va vedea în cursul de schimb. După, prin avalansa, vor veni și altele.

Valter Cojman   •   23 Septembrie 2026   •   14:08

Dovada ca UDMR se teme de anticipate.

Cornel   •   23 Septembrie 2026   •   13:49

Dacă P S D votează acest Guvern va avea soarta PNȚCD-ului!! Iar UDMR-ul pentru că tot participă la facerea și investirea acestui Guvern Siegfried probabil vor avea șansa ca la următoarele alegeri să nu atingă pragul de 5 % necesar pentru a intra în Parlament!!

lajos   •   23 Septembrie 2026   •   11:37

mai 5 % ROMANII nu vor nici o rotativa. nu vor nici USR. nu vor bolojan ,sigfried, nici fritz.

RAL   •   23 Septembrie 2026   •   11:28

Kelemen Hunor, care părea un ungur serios, s-a molipsit din cauza anturajului liberalo marxist în care evoluează, așa că încearcă și el tactica lui Cap-de-Fontă: "s-a 'ntâlnit hoțu' cu prostu'...
Sigur, Știucă înțelege, dar n-are încotro, c-așa-i în tenis, la arenele Băneasa...

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Guvern
Citește mai multe din Guvern
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close