Negocieri post-Brexit. Merkel: UE e pregătită pentru orice scenariu

Cancelarul german Angela Merkel susține că negocierile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie ”înregistrează unele progrese”. 

Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie pentru configurarea relaţiilor post-Brexit au înregistrat progrese şi ar urma să dureze până la sfârşitul săptămânii, a declarat miercuri Angela Merkel, cancelarul Germaniei, ţară care exercită Preşedinţia Consiliului UE, scrie Mediafax. 

"Comisia Europeană negociază în prezent, până la sfârşitul săptămânii, pentru a vedea dacă se poate ajunge o soluţie. Există progrese, dar nu este niciun succes major. Menţinem opinia că un acord ar fi mai bun decât lipsa unui acord, dar suntem pregătiţi şi pentru a doua situaţie", a afirmat Angela Merkel, conform cotidianului Le Figaro.

Aproape de un acord 

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că negocierile "se îndreaptă spre un acord, deşi este un parcurs îngust". "Următoarele zile vor fi decisive", a subliniat Ursula von der Leyen.

Uniunea Europeană vrea un acord cu Marea Britanie pentru configurarea relaţiilor bilaterale post-Brexit, "dar nu orice preţ", iar "timpul este din ce în ce mai presant", afirma luni Michael Roth, secretar de stat pentru Afaceri Europene în Ministerul german de Externe.

Pregătiți pentru orice rezultat

Guvernul Boris Johnson a anunţat că Marea Britanie este pregătită pentru orice rezultat al negocierilor cu Uniunea Europeană pe tema configurării relaţiilor post-Brexit. "Premierul depune eforturi pentru a vedea dacă putem ajunge la un acord. Sper că va apărea o mişcare din partea Uniunii Europene pentru a ajunge la un acord. Dar noi suntem pregătiţi pentru orice rezultat", a declarat luni Matthew Hancock, ministrul britanic al Sănătăţii şi Asistenţei Sociale.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis la reuniunea Consiliului European desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute că probabilitatea încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit este mai mare decât ajungerea la o soluţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel