Negocieri SUA-China. Acordul care ar putea schimba regulile

Beijingul a anuțat că negocierile bilaterale 'au pus bazele' unui acord cu SUA.

Ngocierile comerciale desfăşurate pe parcursul a trei zile la Beijing între chinezi şi americani au permis 'să se pună bazele' unui acord, a afirmat joi Ministerul chinez al Comerţului, relatează AFP. În cursul discuţiilor de luni până miercuri, cele două ţări au 'făcut vaste schimburi de idei aprofundate şi detaliate asupra chestiunilor comerciale şi structurale de interes comun', a informat ministerul într-un comunicat.

Citește și: China, poziție de forță. Poate recurge la luptă armată

Discuţiile au permis 'să se consolideze înţelegerea reciprocă şi să se pună bazele unei reglementări a problemelor de interes comun', a adăugat Beijingul. 'Cele două părţi au convenit să rămână în strâns contact', a încheiat comunicatul, fără să precizeze locul şi data următoarelor discuţii. Întrevederile, conduse de partea americană de adjunctul reprezentantului pentru comerţ, Jeffrey Gerrish, au fost primele organizate faţă în faţă între cele două ţări după summitul de la Buenos Aires, la începutul lui decembrie, dintre preşedintele american, Donald Trump, şi omologul său chinez, Xi Jinping.

Cei doi şefi de stat au convenit la acea dată să acorde un răgaz până la 1 martie pentru a rezolva conflictul comercial bilateral înainte de a intra în vigoare noi taxe vamale punitive în Statele Unite asupra produselor chineze. Un comunicat oficial al americanilor a recapitulat, miercuri, punctele de negociere reţinute de Trump şi Xi, dar fără să intre în detalii despre discuţiile de la Beijing.

Citește și: Shutdown. Donald Trump a părăsit negocierile cu democraţii din Congres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel