Nehammer, contrazis de un expert de la el din țară. Doar 3% dintre imigranții care au ajuns în Austria au trecut și prin România. "Nu există nicio dovadă"

Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Potrivit unui expert din Austria, România și Bulgaria nu sunt principala rută a migrației, așa cum spune Nehammer.

Acuzațiile cancelarului austriac Karl Nehammer pot să fie combătute de unul dintre cele mai mari centre de imigranți din Austria, cel din Traiskirchen. Conform datelor Frontex doar 3% dintre imigranții care au ajuns în Austria au trecut și prin România. Cei mai mulți preferă ruta Balcanilor de Vest pentru a ajunge în Europa Centrală și Europa de Vest.

Noile informații apar în contextul în care în decembrie 2022, la Consiliul JAI, Austria s-a opus aderării României, iar Olanda - Bulgariei. Printre motivele invocate ulterior de cancelarul austriac Karl Nehammer au fost probleme legate de migrația ilegală. Totuși, acum Karl Nehammer este contrazis chiar și de către experți de la el din țară.

Expert din Austria: Nu există nicio dovadă în acest sens

"Așadar, principalul argument invocat de guvernul austriac pentru a bloca ascensiunea României în spațiul Schengen a fost că ar fi existat o mulțime de imigrație ilegală care ar fi trecut prin România și Bulgaria. Acum trebuie să spunem, uitându-ne la cifrele pe care le cunoaștem, și mă pot referi doar la cifrele care sunt disponibile public, și acestea ar fi cifrele de frontieră Frontex, acest lucru nu poate fi susținut. Nu există nicio dovadă în acest sens, că România sau Bulgaria sunt principala rută de migrație și, de asemenea, că sunt principala rută de migrație care afectează Austria", a declarat un expert al centrului.

"Trebuie să spun că principala țară asupra căreia Austria ar trebui să se concentreze este vecina sa, Ungaria, pentru că peste 80% dintre refugiații care ajung în Austria trec prin Ungaria", a concluzionat expertul conform Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel