Astăzi, 18 octombrie, cancelarul austriac Karl Nehammer a împlinit 51 de ani.
Karl Nehammer este cel care a articulat blocarea intrării României în Spațiul Schengen. Cu ocazia zilei sale de naștere, după scandalul Burgergate, presa nu a fost deloc prietenoasă cu politicianul.
Scandal numit Burgergate vine după ce Karl Nehammer le-a recomandat austriecilor să mănânce burgeri dacă au dificultăți financiare, iar femeilor care nu sunt mămici să-și ia o a doua slujbă.
Cu ocazia zilei de naștere, presa austriacă îl sărbătorește cu ironii, critici și enumerarea celor mai grave derapaje pe care le-a avut pe plan politic. Politicianul austriac a fost aspru criticat pentru ”turbulențele economice”, creșterea prețurilor și neadevărurile expuse în spațiul public în repetate rânduri.
”Nici cetățenii austrieci, nici membrii OVP nu mai „Glaub an Oesterreich” (cred în Austria), ca urmare a presupuselor neadevăruri ale cancelarului Karl Nehammer. Pe măsură ce scoatem confetiile, ar trebui să ne gândim la cetățenii austrieci care se confruntă cu darurile încântătoare ale inflației și creșterii prețurilor. Costurile în creștere ale vieții servesc drept fundal pentru această mare sărbătoare, creând o simfonie de discordanță financiară care l-ar face chiar și pe Mozart să ridice o sprânceană”, scrie presa din Austria, conform gândul.
Nehammer a spus, în cadrul unei întâlniri cu membrii partidului său, că oamenii sunt săraci pentru că nu vor să muncească mai mult și că e imposibil să existe în țară copii care nu au o masă caldă, din moment ce un hamburger la McDonalds costă doar 1,4 euro. Declarația fusese făcută în iulie, dar o filmare a devenit virală de curând, pe rețelele sociale. ”Atunci de ce nu crește rata joburilor part-time? Nu crește nici și pentru femeile care nu au alte responsabilități”, spune Nehammer în înregistrare, într-o discuție despre creșterea sărăciei din Austria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu