Guvernul de la Viena, condus de Karl Nehammer, a respins cererea Comisiei Europene ca statele UE să-şi suplimenteze contribuţiile la bugetul comunitar pentru a finanța ajutorul destinat Ucrainei, migrația și investițiile în energii verzi.
Guvernul condus de Karl Nehammer a respins astăzi cererea Comisiei Europene prin care statele Uniunii Europene să-și suplimenteze contribuțiile la bugetul comunitar pentru a finanța ajutorul destinat Ucrainei, gestionarea migrației sau investițiile în energii verzi, scrie EFE, citat de Agerpres.
„Din punctul meu de vedere, trebuie mai întâi stabilite priorităţi înainte de a le cere mai mulţi bani contribuabililor statelor membre“, a precizat Karl Nehammer în declaraţii acordate postului public ORF.
Potrivit acestuia, bugetul plurianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, așa cum este în prezent, ar trebui să fie suficient pentru gestionarea „restructurărilor şi provocărilor bugetare“.
Cancelarul austriac a cerut să fie folosiţi banii deja disponibili, argumentând că sumele alocate unor capitole bugetare, cum ar fi fondurile de coeziune sau cele din mecanismul european de rezilienţă (mecanism separat de bugetul plurianual al UE), nu sunt folosite deplin şi există de asemenea posibilităţi pentru economii în cheltuielile administraţiei europene.
Comisia Europeană le-a cerut marţi statelor UE o contribuţie suplimentară de 65,8 de miliarde de euro la bugetul multianual al blocului comunitar până în anul 2027, în special pentru finanţarea ajutorului financiar destinat Ucrainei. Austriei i-ar reveni circa 1,6 miliarde de euro din această contribuţie suplimentară.
O suplimentare a bugetului plurianual al UE pentru perioada 2021-2027 va necesita o aprobare în unanimitate din partea statelor membre şi de asemenea acordul Parlamentului European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News