Rusia a reacționat dur, după ce Londra nu a invitat niciun reprezentant de la Moscova la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.
Rusia a denunţat joi atitudinea "blasfematoare" şi "imorală" a Regatului Unit la adresa sa, după ce Londra a decis să nu invite niciun reprezentant rus la funeraliile de luni ale reginei Elisabeta a II-a, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează AFP.
"Considerăm profund imorală această încercare britanică de a folosi tragedia naţională care a atins inimile a milioane de persoane în lume în scopuri geopolitice pentru o reglare de conturi cu ţara noastră", şi-a exprimat regretul, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.
"Este o blasfemie faţă de memoria Elisabetei a II-a", a adăugat ea.
Purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse a deplâns faptul că Regatul Unit foloseşte, în opinia sa, ofensivă rusă din Ucraina ca "pretext" pentru a nu invita niciun lider rus la funeraliile Elisabetei II-a care vor avea loc luni la Londra.
Simbol al statutului său de paria de acum din Occident, Rusia, alături de aliatul său belarus, precum şi de Myanmar şi Coreea de Nord, nu a fost invitată la funeraliile reginei, care a murit joia trecută la vârsta de 96 de ani.
"De acum, elitele britanice sunt alături de nazişti", a spus Zaharova, cu referire la importantul sprijin militar şi financiar oferit Kievului de Londra împotriva intervenţiei militare ruse.
Funeraliile reginei Elisabeta a II-a la Abaţia Westminster săptămâna viitoare constituie un eveniment diplomatic de anvergură, unde sunt aşteptate peste 100 de capete încoronate, şefi de stat şi alte personalităţi.
Absenţa Rusiei este o dovadă a relaţiilor diplomatice extrem de tensionate între Moscova şi Londra de mai mulţi ani, de la cazul Skripal în 2018 la conflictul din Ucraina, scrie Agerpres.
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a vorbit despre dependența Uniunii Europene de gazul din Federația Rusă:
„Ieri a fost una dintre cele mai fierbinți ședințe ale Parlamentului European din ultima perioadă, pentru că, dincolo de discursul anual pe care l-a instituit drept formă de adresare către cetățeni președinta Comisiei Europene, sunt aceste crize cu care ne confruntăm și evident că cea mai apăsătoare este criza din energie. Avem o realitate cu care ne confruntăm și anume aceea că trebuie să facem față acestor presiuni care se pun pe statele membre ale Uniunii Europene odată cu declanșarea războiului din Ucraina.
În urmă cu un an, Uniunea Europeană depindea de gazul rusesc în proporție de 40%. De altfel, în urmă cu un an, chiar în această perioadă, începuse deja presiunile legate de scumpirea gazului. Practic, noi nu aveam o criză a gazului, ci aveam o criză a prețului la gaz pentru că s-a creat această presiune puternică și evident că lucrurile au luat-o într-o direcție care pare să nu se mai oprească. Evident că, odată cu declanșarea războiului, lucrurile au intrat pe o nouă turnură, ținând cont că s-au introdus sancțiuni, evident Rusia a reacționat și a oprit livrările de gaze către mai multe state, iar Uniunea Europeană, după o serie de măsuri interne pe care le-a luat fiecare stat membru pentru a se proteja, am ajuns în situația în care doar 9% din necesarul de gaz al Europei mai este importat din Federația Rusă. Ținta este să nu mai depindă nimeni, niciodată, de resursele energetice pe care le oferă Rusia, fie că ne referim la gaz sau alte hidrocarburi. Eu cred că asta este poziția corectă!“, a spus europarlamentarul Tomac (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News