Nelu Tătaru a vorbit despre amânarea alegerilor din cauza coronavirusului

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Nelu Tătaru a vorbit despre amânarea alegerilor și a începerii școlii în contextul pandemiei de noul coronavirus.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, la Botoşani, că autorităţile centrale nu iau în calcul, în momentul de faţă, nici amânarea începerii noului an şcolar, nici a alegerilor locale din luna septembrie.

El a precizat că scenariile luate în calcul împreună cu Ministerul Educaţiei prevăd începerea anului şcolar pe 15 septembrie.

"E prematur să gândim. Noi avem scenarii pe care le discutăm cu Ministerul Învăţământului şi diverse organizaţii în vederea reluării anului şcolar pe 15 septembrie. În acest moment, nu discutăm de amânarea nici a şcolii, nici a alegerilor. Evoluţia ulterioară ne va da şi măsura unor restricţii sau a altora", a afirmat Tătaru.

Totodată, ministrul Sănătăţii a respins şi ipoteza reinstituirii stării de urgenţă, ca urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri cu virusul COVID-19.

"Nu este cazul stării de urgenţă. Noi avem focare răzleţe în anumite judeţe, dacă e să mă refer la Argeş, Braşov, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, în acest moment, dar sunt focare care, o dată cu ieşirea acestei legi, care a fost promulgată de preşedintelui României, apariţia în Monitorul Oficial, să le putem gestiona prin aceste mecanisme tip carantină, izolare la spital sau la domiciliu, care ne-ar da pârghiile necesare să putem stabiliza în decurs de două săptămâni această creştere", a adăugat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, sâmbătă, o vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani. El s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar împreună cu cadrele medicale de aici a vizitat toate secţiile spitalului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel