Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a dat o declaraţie care a creat confuzie, cu privire la numărul de cazuri noi înregistrate marţi, 21 iulie 2020.
După ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 994 de cazuri noi, iar presa l-a întrebat explicit ce se întâmplă, România atingând un nou record, ministrul Nelu Tătaru a declarat:
"Da, suntem, după cum vă spuneam, într-o perioadă de creştere uşoară a acestui număr de cazuri noi. Sunt şi testările pentru cei internaţi, pentru cei din anchetele noi şi pentru cei care vor să plece în concediu şi îşi fac testele la cerere", a declarat Nelu Tătaru la finalul şedinţei cu premierul Ludovic Orban.
Se înțelegea, astfel, că-n raportare, ar fi și cei retestați, deci nu doar cazurile noi.
Contactat de DC NEWS, ministrul Sănătăţii a explicat ce a vrut să spună, de fapt.
"M-am referit la numărul total de teste efectuate. Din cele peste 17.000 de teste, 994 de cazuri sunt noi, persoane aflate la primul test şi la care s-a descoperit infecţia cu coronavirus, în timp ce 430 de persoane au fost retestate, fiind deja internate, despre asta era vorba", a declarat Nelu Tătaru, în exclusivitate pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu