Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății și actual medic chirurg, se află în centrul unui scandal de corupție care zguduie sistemul medical românesc.
Luni dimineață, acesta a fost chemat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, unde i s-a comunicat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Timp de două luni, Tătaru nu va mai putea profesa în nicio instituție publică de sănătate, iar dreptul său de a părăsi țara este suspendat.
Fostul ministru a fost audiat de procurorii DNA Iași într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în formă continuată, fapte care ar fi avut loc în perioada în care activa la Spitalul Municipal Huși. Conform anchetatorilor, medicul ar fi primit diverse sume de bani de la pacienți sau de la aparținătorii acestora, sumele variind între 50 și 500 de lei. Tătaru este acuzat că ar fi acceptat mită de 30 de ori, deși inițial procurorii investigaseră un număr mai mare de acte materiale — 57.
La ieșirea din sediul DNA Iași, Tătaru a făcut o scurtă declarație pentru presă, susținând că se va concentra pe a-și dovedi nevinovăția: „Este un moment în care va trebui să mă adaptez la noua calitate și să îmi demonstrez nevinovăția. Chirurgia este viața mea. În acest moment îmi voi duce această cruce și îmi voi dovedi nevinovăția”.
De asemenea, fostul ministru a subliniat că, în cei 25 de ani de carieră medicală, nu a condiționat niciodată actul medical și că va continua să lupte pentru a-și apăra reputația și pentru a reveni la meseria sa de chirurg.
Sandra Grădinaru, avocata lui Tătaru, a declarat că măsura controlului judiciar dispusă de DNA este considerată nelegală și că apărarea intenționează să o conteste. „S-a dispus măsura controlului judiciar vizavi de domnul ministru. O considerăm nelegală și o vom ataca, mai ales că i s-a interzis dreptul de a profesa. Pe înregistrări nu apare nicăieri doctorul Tătaru, că pune mâna măcar pe un leu, vă asigur. Are calitatea de inculpat și această calitate este doar pentru 30 de acte materiale”, a explicat Grădinaru.
Avocata a susținut, de asemenea, că restricția de a profesa este excesivă și că Nelu Tătaru se confruntă cu un proces care îi încalcă dreptul la o viață profesională normală, considerând că nu există suficiente dovezi care să justifice măsurile restrictive.
În cadrul investigației, luna trecută, DNA a confiscat telefonul mobil și laptopul personal ale fostului ministru, care i-au fost returnate în cursul acestei zile. Apărarea consideră că aceste dispozitive au fost verificate ilegal, susținând că procurorii au încălcat dreptul la viață personală și privată al clientului lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu