Nemulțumiri în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Conducerea spune că s-a comis un abuz

foto: AFIR
foto: AFIR

Federația Națională a Lucrătorilor (FNL), membră a Blocului Național Sindical și reprezentată prin afiliatul său, Sindicatul Lucrătorilor din Europa, aduce în atenția opiniei publice, pentru a treia oară, situația gravă din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Concret, sub conducerea directorului general al AFIR, George Chiriță, angajații agenției au fost supuși unor presiuni inacceptabile și acuzații nefondate cu privire la acordarea acestora, în mod eronat, a unor presupuse sume derizorii de către instituție, verificate și avizate de către toți directorii AFIR, inclusiv de către Serviciul Control Financiar Preventiv Propriu și de către Controlorul financiar delegate de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în ceea ce privește drepturile salariale, pentru perioada cuprinsă între octombrie 2020 și martie 2022. Aceste acuzații au fost folosite ca pretext pentru trimiterea angajaților în fața tribunalelor din întreaga țară, se arată într-un comunicat oficial.

În cadrul AFIR, Direcția Economică a emis somații prin e-mail, solicitând angajaților aprobarea reținerii unor sume, invocând erori de calcul și presupuse greșeli. Angajații, în dorința de a obține explicații și dovezi, au fost în mare parte ignorați și nu și-au dat acordul pentru reținerea acestor sume. Cu toate acestea, conducerea AFIR a interpretat absența unui răspuns ca pe un acord tacit. Unii angajați, conștienți că nu au nicio vină în această problemă, și-au exprimat dezacordul. Ca urmare, acum se află în situația de a se confrunta în instanță, cu cheltuieli financiare și nervi suprasolicitați.

Federația Națională a Lucrătorilor și Sindicatul Lucrătorilor din Europa condamnă în mod categoric aceste practici și se angajează să sprijine angajații afectați în protejarea drepturilor lor! "Considerăm aceste practici ca fiind nejustificate, abuzive și care au ca scop intimidarea și hărțuirea angajaților. Este imperativ să se desfășoare o investigație riguroasă în acest caz și să se ia măsuri corespunzătoare pentru a asigura un mediu de lucru sigur și drepturile angajaților la AFIR!" spun reprezentanții instituției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel