De pe 2 iulie și până pe 8 decembrie, Neptun va fi retrograd în semnul Peștilor.
Neptun retrogradează în fiecare an pentru aproximativ jumătate de an. De data aceasta va rămâne astfel până pe 8 decembrie. Și în 2024, precum în 2023, retrogradarea lui nu va mai fi la fel de puternică deoarece îl avem și pe Saturn în același semn, al Peștilor. Neptun vrea haos și iluzii, Saturn vrea organizare și crudul adevăr. Deci am putea spune că efectele nu se vor mai resimți ca până acum. Cu alte cuvinte, vom beneficia de un plus de luciditate. Dar și de conștientizări dure despre faptul că ne-am lăsat influențați de zona virtuală. Atenție la riscul de dezinformare!
Cei mai afectați vor fi nativii cu marcaj mutabil în astrogramă: Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.
Este posibil să te confrunți cu tot felul de semnale subtile, așa că fii vigilent. Unele pot apărea chiar și în vis, dându-ți senzația de deja vu. Este important să îți asculți intuiția, dar evită să te lași prins în iluzia lui Neptun. Acceptă că trecutul face parte din viața ta și încearcă să nu te lași influențat prea mult de acesta.
Este posibil să observi o distanțare a unor persoane apropiate. Relațiile tale vor fi testate sau haotice, însă nu te teme. Mai bine retrage-te și reflectează asupra modului în care te raportezi la alții. Este posibil să îi pui pe un piedestal pe anumiți oameni importanți și riști să rămâi dezamăgit. Evită să te implici prea mult în probleme care nu te privesc direct sau care sunt dificile de rezolvat.
Un nivel crescut de confuzie poate afecta domeniul carierei tale. Te vei întreba des dacă te afli în locul potrivit. Evită acțiunile impulsive, mai ales dacă schimbarea te sperie. De asemenea, proiectele ar putea avansa mai încet decât ai anticipat. Ține minte că toate au un scop.
Citește continuarea pe Astrosens.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu