Premierul israelian a declarat miercuri că a ordonat armatei să "pregătească"o ofensivă la Rafah, cel mai sudic oraş din Fâşia Gaza.
Publicitate
Într-un discurs difuzat la televiziune, Benjamin Netanyahu a estimat, de asemenea, că respectarea cerinţelor mişcării islamiste palestiniene nu va "duce decât la un alt masacru", în timp ce şeful diplomaţiei americane Antony Blinken se află în Israel de marţi seara pentru a discuta cu privire la un armistiţiu.
De câteva zile există temeri cu privire la o ofensivă asupra Rafah, oraş situat la graniţa cu Egiptul şi care găzduieşte în prezent majoritatea populaţiei teritoriului palestinian, care s-a refugiat spre sud din cauza luptelor care au loc în urma atacului fără precedent lansat la 7 octombrie de mişcarea palestiniană împotriva Israelului.
Peste 1,3 milioane de persoane strămutate, de cinci ori populaţia iniţială a oraşului, se află la Rafah în condiţii disperate, potrivit ONU.
"Soldaţii noştri eroici luptă în prezent la Khan Younes, principalul bastion al Hamas. Am ordonat forţelor de apărare israeliene să pregătească o operaţiune la Rafah, precum şi în două tabere (de refugiaţi), ultimele bastioane ale Hamas", a explicat şeful guvernului.
"Presiunea militară continuă. Este o condiţie esenţială pentru eliberarea ostaticilor. Capitularea în faţa cerinţelor delirante ale Hamas (...) nu numai că nu va duce la eliberarea ostaticilor, dar va antrena un alt masacru şi un dezastru pentru statul Israel pe care niciunul dintre cetăţenii săi nu este pregătit să le accepte", a subliniat premierul israelian.
Aceste declaraţii au loc în timp ce Statele Unite, Qatarul şi Egiptul îşi intensifică eforturile pentru a-i determina pe beligeranţi să depună armele în vederea eliberării ostaticilor israelieni şi a deţinuţilor palestinieni, precum şi pentru furnizarea de ajutor umanitar mai consistent în teritoriul palestinian asediat, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu