Netanyahu intenționează să anexeze o parte din Cisiordania ocupată

Benjamin Netanyahu Foto AGERPRES/EPA
Benjamin Netanyahu Foto AGERPRES/EPA

Benjamin Netanyahu îşi reiterează intenţia de a anexa o parte din Cisiordania ocupată.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reiterat duminică intenţia de a anexa o parte din Cisiordania ocupată şi de a legaliza coloniile israeliene, într-o ultimă tentativă de a evita noi alegeri legislative, relatează Agerpres după AFP.

"Este timpul să aplicăm suveranitatea israeliană asupra Văii Iordaniei şi de a legaliza toate coloniile din Iudeea şi Samaria", a afirmat el, folosind termenul biblic pentru a desemna Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel.

"Ea va face parte din statul Israel", a adăugat premierului într-o conferinţă organizată de cotidianul israelian de dreapta Makor Rishon.

Declarații într-un moment delicat

Netanyahu a făcut aceste declaraţii într-un moment în care încearcă să îl convingă pe rivalul său Benny Gantz să formeze un guvern de uniune care ar putea profita de noua poziţie a administraţiei americane asupra coloniilor.

În noiembrie, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a afirmat că Washingtonul nu va mai considera coloniile israeliene din Cisiordania ca fiind contrare dreptului internaţional, încălcând rezoluţii ale ONU.

Netanyahu şi-a anunţat în septembrie, cu doar o săptămână înainte de alegerile legislative, intenţia de a anexa toate coloniile din Valea Iordaniei, fâşie de pământ strategică reprezentând circa 30% din Cisiordania ocupată, dacă va câştiga alegerile.

Ce a urmat după eșecul lui Netanyahu

După eşecul lui Netanyahu şi apoi al lui Gantz de a forma un guvern, preşedintele Reuven Rivlin a însărcinat parlamentul să găsească un premier până miercuri pentru a scoate Israelul din impasul politic şi pentru a evita organizarea unui al treilea scrutin în mai puţin de un an.

"I-am propus lui Benny Gantz un guvern de uniune", a declarat Netanyahu, afirmând că "nu este prea târziu" şi că "este timp pentru a o face".

"Această săptămână este importantă. Vom şti dacă Israelul se va întoarce la urne sau dacă va prevala raţiunea pentru a ajunge în cele din urmă la uniunea dorită", a adăugat el.

"Văd că SUA recunosc suveranitatea noastră asupra Văii Iordaniei. Este important", a afirmat Netanyahu, precizând că a vorbit recent cu Mike Pompeo, fără a prezentat un plan oficial.

Rezoluție adoptată

Totuşi, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat vineri o rezoluţie care cere ca orice plan de pace al SUA să susţină soluţia care prevede un stat palestinian alături de statul Israel.

Deşi colonizarea israeliană din Cisiordania ocupată a continuat sub toate guvernele din Israel după 1967, ea s-a accelerat în ultimii ani sub impulsul lui Benjamin Netanyahu şi al aliatului său de la Washington, preşedintele Donald Trump.

Peste 400.000 de israelieni s-au instalat în colonii în Cisiordania, alături de 2,6 milioane de palestinieni.

Coloniile sunt considerate de o mare parte din comunitatea internaţională ca unul din principalele obstacole în calea rezolvării conflictului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel