Conducătorul forțelor israeliene se opune ajutorului umanitar garantat de ONU pentru că toate proviziile ar fi date teroriștilor Hamas.
În urma ultimelor discuții din Consiliul de Securitate al ONU, țările participante forțează o încetare a focului din Gaza pentru a permit forțelor umanitare să livreze provizii populației de peste 2 milioane de palestinieni care sunt complet rupți de restul lumii.
Ei nu au apă, mâncare, surse pertinente de mâncare, curent și multe alte lucruri necesare unui trai. Fiind vorba despre milioane de oameni care sunt afectați de incursiunea teroristă a Hamas, din 7 octombrie, ONU face eforturi pentru a asigura cel puțin un cordon umanitar în regiunea distrusă de conflict.
Dorința ONU vine pe fondul vetoului folosit de SUA, din urmă cu câteva săptămâni, în care s-a opus opririi complete a războiului din Gaza. Motivația a constat în faptul că o astfel de intervenție nu ar beneficia decât Hamas, deoarece ar fi vorba despre o pace unilaterală, nicidecum de o înțelegere a părților. Pe de altă parte, liderul forțelor israeliene este hotărât să nu se oprească din luptă până nu va nimici complet toată formațiunea Hamas, chiar dacă acest lucru presupune nimicirea a zeci de mii de vieți nevinovate.
Referitor la intervenția umanitară, Netanyahu spune că proviziile vor ajunge din mâna civililor în bârlogurile Hamas, alimentând în acest mod forțele teroriste.
„Hamas a făcut tot posibilul pentru a pune civilii palestinieni în pericol. Israelul a țintit teroriștii Hamas, nu civilii palestinieni. În timp ce noi am făcut tot posibilul pentru a-i feri pe civilii palestinieni de pericol, Hamas a făcut tot posibilul pentru a-i ține în pericol.
Forțele de apărare israeliene (FDI) au emis avertismente către civilii palestinieni, cerându-le să evacueze zonele de luptă vizate și să stabilească coridoare umanitare pentru trecerea lor în siguranță; pe de altă parte, Hamas a încercat să împiedice civilii palestinieni să plece sub amenințarea armelor.
Noi permitem intrarea în Gaza a alimentelor, apei și medicamentelor pentru populația civilă; Hamas deturnează și fură adesea aceste provizii pentru uzul său”, a transmis Netanyahu, conform jpost.com.
„Israelul nu a început acest război, dar Israelul îl va câștiga. Cu cât mai repede vom face acest lucru, cu atât mai bine pentru israelieni, palestinieni și pentru toți cei care doresc un Orient Mijlociu pașnic”, a mai spus Netanyahu.
Consiliul de Securitate al ONU acționează pentru a spori ajutorul către Gaza după ce SUA a votat împotriva încetării luptelor
https://www.dcnews.ro/consiliul-de-securitate-al-onu-actioneaza-pentru-a-spori-ajutorul-catre-gaza-dupa-ce-sua-a-votat-impotriva-incetarii-luptelor_942833.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News