Netflix va produce pe baza unui scenariu scris de Harrison Query o adaptare modernă a romanului clasic de aventuri 'Cei Trei Muschetari', de Alexandre Dumas, informează site-ul publicaţiei americane The Hollywood Reporter.
Proiectul acestui lungmetraj va fi produs de Eric Newman şi Bryan Enkeless (ambii de la Screen Arcade) şi Scott Glassgold (de la Ground Control Entertainment).
Romanul 'Cei Trei Muschetari', cu o acţiune plasată în Franţa secolului al XVII-lea, spune povestea tânărului d'Artagnan, care doreşte să se înroleze în garda de muschetari a regelui. Cererea lui este respinsă, însă reuşeşte să îi cunoască pe trei muschetari renumiţi, Athos, Porthos şi Aramis, alături de care participă la o serie de aventuri în care abundă spionajul şi intrigile de la curtea regală. Sarah Bowen va coordona proiectul din partea companiei Netflix.
Acesta este al doilea proiect de scenariu scris de Harrison Query şi achiziţionat de Netflix. În 2017, compania americană a plătit 1 milion de dolari pentru a cumpăra de la el scenariul pentru 'Warparty', un film cu tematică militară. Această peliculă îl va avea în rolul principal pe Tom Hardy, va fi produsă de Ridley Scott şi regizată de Andrew Dominik.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu