Elon Musk și-a manifestat dorința ca start-up-ul său, Neuralink, să poată implanta noul său cip cerebral în mai multe persoane până la sfârșitul anului. Acest anunț vine după ce a fost remediată problema care a limitat capacitatea primului pacient de a controla un cursor de mouse folosind doar puterea minții.
"Abia acum ne îndreptăm spre al doilea pacient. Dar sperăm ca, dacă totul merge bine, să avem mai mulţi - mai mult de cinci (pacienţi) - încă din acest an", a afirmat Elon Musk, la o conferinţă transmisă live pe reţeaua sa socială X.
"Pentru următoarea fază de implementare, vrem să ne asigurăm că facem cât mai multe progrese între fiecare pacient Neuralink", a adăugat fondatorul Tesla şi SpaceX.
În luna ianuarie, Neuralink a efectuat primul său implant cerebral pe un pacient uman, Noland Arbaugh, un tânăr de 29 de ani care a rămas tetraplegic în urma unui accident la scufundări.
În martie, Neuralink a publicat un videoclip în care Noland este prezentat jucând şah online doar cu ajutorul minții. Totuși, compania nu a menționat un incident post-operatoriu. După intervenție, câteva dintre firele cu electrozi s-au retras din creier. Aceste fire sunt esențiale pentru captarea semnalelor neuronale, astfel că pacientul și-a pierdut temporar capacitatea de a controla cursorul de pe ecran.
Ulterior, Neuralink a anunțat că a remediat problema, în principal prin perfecționarea algoritmului de înregistrare, ceea ce a amplificat sensibilitatea la semnalele neuronale.
Miercuri, start-up-ul și-a prezentat realizările și planurile de viitor, subliniind intenția de a implanta firele la o adâncime mai mare în creier, pentru a îmbunătăți semnificativ capacitățile pacienților.
Compania speră ca într-o zi să le redea mobilitatea persoanelor paralizate, datorită unui al doilea implant în măduva spinării.
Elon Musk a promis, de asemenea, că această tehnologie va oferi oamenilor "superputeri".
Neuralink își propune, de asemenea, să sporească lățimea de bandă a conexiunii dintre creier și computer. Musk a subliniat că pentru o simbioză eficientă între oameni și inteligența artificială (AI) este esențial să comunicăm la o viteză care să fie compatibilă cu AI.
Musk vorbește frecvent despre "pericolul pentru civilizația noastră" pe care îl vede în dezvoltarea AI. El speră că implanturile cerebrale vor permite oamenilor să țină pasul cu mașinile, reducând astfel riscul ca acestea să preia controlul.
În mai 2023, Neuralink a primit undă verde din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA pentru studiile clinice ale implantului său. Acesta are mărimea unei monede.
Potrivit companiei, Noland Arbaugh petrece în prezent aproape 70 de ore pe săptămână folosind implantul pentru teste şi pentru activităţi personale.
Numeroase alte start-up-uri şi laboratoare dezvoltă implanturi cerebrale, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu