Zeci de oameni au fost amendați în timpul celor patru zile și patru nopți de desfășurarea a Festivalului Neversea, de pe Plaja Modern, din Constanța.
Lucrătorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi cei ai structurilor din Sistemul Naţional de Ordine şi Siguranţă Publică, precum şi Poliţia Locală Constanţa, care au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă pentru participanţii la festivalul maraton de muzică electronică Neversea, de pe Plaja Modern, au constatat 41 contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de 3.150 lei, majoritatea incidentelor fiind pe fondul consumului de alcool, nerespectarea măsurilor de ordine, injurii, provocare şi participare la scandal, scrie Agerpres.
"De asemenea, au mai fost aplicate două sancţiuni pentru încălcarea normelor de aprobare a procedurii de autorizare a zborurilor în spaţiul aerian naţional, cu aparate de tip dronă, şi s-a intervenit medical în 838 de cazuri, 15 persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate", se arată în comunicatul GMJ Tomis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News