Newcastle va introduce tricouri speciale pentru fanii surzi, la meciul cu trupa lui Drăgușin

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Clubul de fotbal Newcastle a anunțat o inițiativă revoluționară în Premier League, dedicată suporterilor cu deficiențe de auz.

În următoarea etapă a competiției, echipa va testa echipamente speciale și inovatoare, având ca scop să ofere o experiență unică acestui segment de fani.

Decizia de a îmbunătăți experiența suporterilor surzi și cu deficiențe de auz vine din partea conducerii clubului Newcastle, care dorește să asigure că toți fani să se bucure de atmosfera din St James Park la fel de intens.

Astfel, acești suporteri vor primi tricouri speciale care transformă sunetul în senzații tactile, folosind tehnologia haptică, prin intermediul unor senzori și motoare speciale.

Compania care se află în spatele acestei inovații, Cute Circuit, promite că aceste tricouri vor permite suporterilor să "simtă toată atmosfera și entuziasmul din St James' Park".

Ryan Genz, cofondator al companiei, explică că tricourile sunt echipate cu microfoane care capturează zgomotul mulțimii din jurul stadionului.

Astfel, cei care le poartă vor putea simți scandările și uralele oamenilor din toate colțurile stadionului, transmitându-le în diferite părți ale tricoului.

Deși această tehnologie este în faza de testare, Newcastle va face primul pas îndrăzneț sâmbătă, în meciul de acasă cu echipa Tottenham.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel