News Corp. le cere angajaţilor New York Post să păstreze documente legate de mită şi interceptări

news_corp
news_corp

Reprezentanţi ai conducerii News Corporation au cerut angajaţilor ziarului New York Post să păstreze orice document ce are legătură cu posibile interceptări telefonice sau mituirea unor oficialităţi publice, potrivit unor documente care au circulat vineri în redacţia titlului, citate de CNN.

Corporaţia media a fost implicată într-un scandal legat de interceptări telefonice, în Marea Britanie, care a dus la închiderea publicaţiei News of the World şi la arestarea mai multor editori şi şefi ai titlului.

Totuşi, documentele care au ajuns în posesia CNN, prin intermediul Virginiei Lam de la Rubenstein Communications, companie reprezentantă a New York Post, sugerează că problema ar putea viza şi Statele Unite ale Americii.

"Voi şi echipele vostre trebuie să executaţi următoarea directivă: nu distrugeţi, nu aruncaţi, alteraţi sau modificaţi niciun document care ar putea fi relevant, chiar şi acele documente sau materiale care în alte circumstanţe ar fi aruncate", se arată într-un mesaj trimis de departamentul legal al News Corp. angajaţilor de la New York Post.

Documentul specifică faptul că mesajul nu a fost trimis pentru că angajaţii ar fi făcut ceva greşit sau ilegal, ci este o măsură care pune în evidenţă "cât de în serios este tratată problema" de la Londra.

De asemenea, în acelaşi document se mai arată că documentele vizate sunt cele care pot indica "accesul la telefoanele sau datele personale ale unor terţe părţi fără autorizaţie" sau cele care se referă la "plăţi ilegale făcute unor oficiali guvernamentali pentru obţinerea de informaţii". Angajaţii sunt avertizaţi să păstreze orice de la mesaje publicate pe reţelele de socializare la bilete scrise de mână, mesaje vocale sau orice alte materiale care au legătură cu subiectele menţionate.

New York Post este deţinut de News Corporation, care operează şi alte proprietăţi media precum publicaţia Wall Street Journal, tabloidul The Sun şi postul TV Fox News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel