Neymar a ajuns la poliție în ancheta privind acuzațiile de viol

Neymar a fost audiat joi seară de poliţia din Rio de Janeiro, la capătul a 24 de ore în care tânăra ce îl acuză a oferit la televiziunea braziliană versiunea sa în afacerea de viol, iar o accidentare l-a privat pe fotbalist de Copa America, scrie AFP.

Atacantul vedetă al Selecao s-a prezentat la un comisariat pentru combaterea delictelor cibernetice pentru că a difuzat pe Instagram, într-un video în care se apără, schimbul de mesaje pe care l-a avut cu acuzatoarea sa, Najila Trindade.

Neymar avea chipul grav în momentul sosirii. El a fost mai relaxat la ieşire, dar nu a dat nicio declaraţie. Avocata sa a făcut un scurt comentariu: "Noi am depus mărturie pentru a lămuri tot ceea ce era necesar. Suntem extrem de încrezători că vom dovedi nevinovăţia clientului meu", a afirmat Maira Freita.

Neymar a fost în cârje, apoi în scaun rulant, după ce s-a accidentat la glezna dreaptă în meciul amical împotriva Qatar, disputat înainte de Copa America.

Atacantul lui PSG, cel mai scump fotbalist al planetei (222 milioane euro), a ratat deja trei luni de competiţie, între care şi optimile de finală ale Ligii Campionilor, extrem de importante pentru clubul său, după ce s-a accidentat la piciorul drept, acelaşi la care a fost supus unei intervenţii chirurgicale în 2017.

Najila Trindade a depus o plângere pentru viol împotriva lui Neymar, la un tribunal din Sao Paulo, acuzându-l pe jucător că a abuzat-o într-un hotel din Paris. El se declară nevinovat şi susţine că a căzut într-o "capcană".

La o oră de maximă audienţă, tânăra a prezentat versiunea sa asupra faptelor, pentru prima oară după ce media braziliene au dezvăluit sâmbătă scandalul.

"A fost o agresiune şi un viol", a afirmat ea în fragmentele difuzate miercuri. Interviul va fi difuzat în întregime luni.

Există elemente concordante. Neymar şi Trindade au avut schimburi de e-mailuri timp de multe săptămâni, aşa cum a dezvăluit Neymar într-un video (şters ulterior) postat pe Instagram, pentru a se apăra de acuzaţii. Pentru această dezvăluie Neymar a fost audiat joi seară de poliţie.

Trindade l-a acuzat pe Neymar că a fost "agresiv" şi că a folosit "forţa pentru a întreţine o relaţie sexuală fără consimţământul său, într-un hotel din Paris.

Neymar susţine că este nevinovat şi că a căzut într-o capcană. Tânăra a depus plângere la Sao Paulo, iar site-ul UOL, care a dezvăluit afacerea, afirmă că a avut acces la raportul medical ce menţionează hematoame pe picioare şi fese, probleme gastrice şi simptome posttraumatice.

Puţin după difuzarea interviului pe SBT, publicarea unui video arătând-o pe tânără lovindu-l pe Neymar într-o cameră de hotel şi acuzându-l că a agresat-o în ajun a făcut ca afacerea să fie şi mai tulbure.

Sponsorii s-au speriat, un purtător de cuvânt al Nike afirmând că firma pe care o reprezintă este "foarte preocupată de recentele afirmaţii".

În ce priveşte accidentarea sa, Neymar a asigurat pe Instagram că lucrurile nu sunt foarte grave. O fotografie cu glezna sa foarte umflată este însoţită de mesajul: "După furtună, calmul."

PSG a indicat că aşteaptă 72 de ore pentru un verdict medical.

La spital, Neymar a fost vizitat de preşedintele brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro, care i-a urat recuperare rapidă.

Citește și: Fotbal: Preşedintele Braziliei îl susţine pe Neymar, acuzat de viol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel