Neymar, în relaţii tensionate cu PSG, este aşteptat să revină luni la Paris

Atacantul brazilian Neymar este aşteptat să revină luni la echipa sa de club, Paris Saint-Germain, a anunţat duminică serviciul de presă al fotbalistului, după o întreagă polemică pe marginea unui posibil transfer la FC Barcelona, informează AFP.

"El se va prezenta mâine la club", a anunţat un membru al serviciului de presă, fără să precizeze "ora exactă" a sosirii sale la Paris.

Neymar, care nu a fost prezent lunea trecută la reluarea antrenamentelor alături de coechipierii săi de la Paris Saint-Germain, a fost convocat la sosirea sa la Paris de către conducerea clubului francez de fotbal în vederea unei sancţiuni sau a anulării primei de etică pentru luna iulie.

Neprezentarea atacantului internaţional brazilian la reunirea lotului a stârnit nemulţumirea conducerii clubului parizian, însă tatăl său i-a luat imediat apărarea, declarând pentru postul Fox Sports că echipa era la curent cu agenda lui Neymar, iar întoarcerea sa va avea loc, aşa cum era stabilit, pe data de 15 iulie.

Directorul sportiv al lui PSG, Leonardo, a afirmat, la rândul său, că "Neymar poate să plece de la PSG dacă există o ofertă care să mulţumească pe toată lumea".

"Neymar poate să plece de la PSG (în această vară), dacă există o ofertă care să convină tuturor. Dar azi, nu ştim dacă cineva vrea să-l cumpere, nici pentru ce preţ", a indicat directorul sportiv al grupării pariziene.

Întrebat în legătură cu contactele cu Barcelona, club pe care Neymar l-a părăsit în 2017 în schimbul sumei de 222 milioane euro în favoarea lui PSG, Leonardo a asigurat că "nu a primit nicio ofertă".

Presa catalană relatase, recent, că Barca şi Neymar au ajuns la un acord în privinţa unui contract pe cinci ani, în contextul în care starul brazilian a acceptat un salariu redus cu aproape jumătate faţă de cel de la PSG. Neymar ar urma să încaseze un salariu anual net de 24 milioane euro, apropiat de cel pe care îl avea la clubul catalan înainte de a pleca la PSG în 2017. Neymar încasează la PSG, potrivit presei, un salariu anual de peste 35 milioane euro.

De asemenea, conform presei, Neymar ar fi acceptat să renunţe la plângerea depusă în Spania contra clubului catalan care nu i-a vărsat o primă de 26 milioane euro la prelungirea contactului său.

PSG a plătit suma record de 222 milioane euro pentru transferul lui Neymar în 2017 şi a evocat o posibilă despărţire de vedeta braziliană, asupra căreia planează acuzaţii de viol. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel