Neymar (PSG) va relua antrenamentele cu mingea este anunţul oficialilor clubului la care este, încă, legitimat.
Publicitate
Starul brazilian Neymar, atacantul echipei franceze PSG, va relua de duminică antrenamentele cu mingea, după ce testele medicale pe care le-a susţinut au fost favorabile, a anunţat clubul parizian.
Controalele efectuate sâmbătă au arătat o consolidare destul de satisfăcătoare a celei de-a cincea leziuni a metatarsului drept. Neymar Jr va începe duminică pregătirea fizică cu mingea pe terenul Centrului de Formare Ooredoo", a afirmat clubul.
Pe de altă parte, preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaifi a afirmat că Neymar va rămâne în procent de 2000 la sută şi în sezonul viitor la campioana Franţei, menţionând că zvonurile cu privire la plecarea acestuia au apărut doar în presa spaniolă.
Zvonuri neîntemeiate
Aceste zvonuri au apărut în presa spaniolă care este împotriva cluburilor franceze. Sunt sigur 2000 la sută că Neymar va rămâne la noi. Media spaniolă a aruncat aceste zvonuri încă din octombrie, iar eu nu am timp să răspund unor zvonuri. Dar sunt absolut sigur că Neymar va rămâne jucătorul nostru, a spus Al-Khelaifi.
Accidentat la piciorul drept pe 25 februarie şi operat la începutul lunii martie în Brazilia, Neymar a urmat un program de recuperare la domeniul său de lux din apropiere de Rio de Janeiro înainte de a reveni la Paris, săptămâna trecută.
În ultimul timp au existat informaţii, neconfirmate, că starul brazilian ar fi în negocieri cu Real Madrid.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu