EXCLUSIV  Nica și Plumb, propuși comisari europeni, nu au fost blocați, dar urmează o AUDIERE URÂTĂ. Surse de la Bruxelles

Propunerile României pentru funcțiile de comisar european nu au fost blocate, dar urmează un joc ce se anunță a fi unul urât, orchestrat chiar de europarlamentarii români. 

Sursele DCNews de la Bruxelles spun că România ar fi în cărți pentru portofoliul de comisar european pentru Transporturi. Ursula von der Leyen nu a blocat cele două propuneri ale României, Dan Nica și Rovana Plumb, așa cum se zvonea, ci le-a trimis mai departe. Astfel, Ursula von der Leyen a ajuns Comisar European și cu voturile europarlamentarilor PSD. 

Meciul se joacă, însă. Sursele noastre spun că va fi o audiere ”urâtă”. Se vor mobiliza Renew Europe și PPE ca cele două propuneri ale României să pice în comisii. Atacurile vor veni din două părți: pe criterii de competență și pe criterii de integritate, cei doi apărând în două dosare  - Dan Nica în ”Microsoft” și Rovana Plumb în ”Belina”. 

Sursele noastre vin să confirme bănuielile lansate chiar de declarațiile făcute de către Dacian Cioloș. El afirma, ieri, despre Rovana Plumb, că  ”una e să fi fost aleasă europarlamentar şi să ai o poziţie în grupul politic din care să faci parte, şi alta e să îţi asumi în numele Uniunii Europene un portofoliu şi să ai competenţele, dar mai ales să nu ai nicio pată şi nici o urmă de îndoială asupra integrităţii tale. Şi ştim că doamna Rovana Plumb a avut un dosar pentru care nu a început urmărirea penală”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel