Liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii ieşeni susţin ca PSD, PNL şi PC să meargă pe liste comune doar la alegerile parlamentare, nu şi la cele locale, motivând că, separat, cele trei partide ar lua mai multe voturi.
Gheorghe Nichita a precizat că sâmbătă a avut loc o întâlnire a Ligii Aleşilor Locali ai partidului din judeţ şi că majoritatea reprezentanţilor social-democraţi au susţinut varianta ca PSD să meargă singur la alegerile locale.
"Dacă mergem pe aceeaşi listă, se creează mari probleme, pentru că sunt viziuni diferite între oamenii din cele două partide, de la localitate la localitate. În plus, credem că separat, PSD, PNL şi PC ar câştiga mai mult decât dacă s-ar merge pe candidaturi comune", a afirmat Nichita, citat Mediafax
El a spus că PSD Iaşi nu este împotriva alianţei cu PNL-PC şi că este de acord cu ideea prezentării unor liste comune doar la alegerile parlamentare.
"La parlamentare suntem de acord cu liste comune. Putem să întrunim cele 50 la sută plus unu din voturi, astfel încât şeful statului să fie nevoit să ne accepte guvernul", a afirmat Nichita.
El a precizat că luni, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, va prezenta poziţia PSD Iaşi.
"Dacă sunt alte raţiuni de moment pe care noi de la Iaşi nu le ştim, putem discuta despre necesitatea listelor comune şi la locale. Dar noi considerăm că ar trebui să mergem separat", a declarat Gheorghe Nichita.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu