Nichita Stănescu omagiat la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Importanța lui Nichita Stănescu în cultura română este covârșitoare, motiv pentru care Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba îl vor omagia, miercuri, 31 martie 2021, printr-o serie de evenimente ce se vor derula online.

Alegeri prezidentiale 2024

Un inovator lingvistic

„Născut la 31 martie 1933 la Ploiești, Nichita Stănescu este considerat de critica literară drept unul dintre cei mai importanți scriitori români din toate timpurile. Reprezentant al neo-modernismului românesc, Nichita Stănescu este un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici. Meritele sale i-au fost recunoscute atât de cultura românească, prin includerea sa în rândul academicienilor români, cât și în plan international fiind laureat al Premiului Herder. S-a stins din viață la 13 decembrie 1983, dar poezia sa este nemuritoare, fiind o permanentă sursă de inspirație pentru creatorii tuturor artelor.”

Program – Nicu Alifantis rol activ

Programul cuprinde un amplu portret al lui Nichita realizat de televiziunea română, un recital de poezie din creația lui Nichita Stănescu în recitarea actriței Corina Vișinescu de la Teatrul Dramatic „I.D. Sârbu” din Petroșani, moment poetic și evocarea întâlnirii cu Nichita Stănescu a scriitorului târgumureșan Nicolae Băciuț, expoziția cu lucrări de artă plastică inspirate de poeziile lui Nichita Stănescu și realizate de pictorița Ela Rusu și o expoziție de carte cu volumele lui Nichita aflate în colecția Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Începând cu ora 17:00, artistul Nicu Alifantis va vorbi despre interferența muzicii cu poezia lui Nichita Stănescu și ne face părtași la prezentarea volumului „Face Carte” și a CD-ului „Nichita”, două proiecte culturale dedicate marelui poet Nichita Stănescu. Nu au fost uitați nici cei mici, de la ora 19:00 putând fi ascultat un fragment din „Carte de citire, carte de iubire” în lectura Liudmilei Cioflică. Programul zilei se va încheia cu un moment muzical semnat de Nicu Alifantis, pe versuri de Nichita Stănescu. Pe parcursul zilei veți avea ocazia să aflați și alte informații inedite despre viața și opera poetului „Necuvintelor”, în rubricile Citatul zilei, Știați că…? și Recomandare de carte.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel