Nici COLINDATUL nu va mai fi la fel în pandemie. Ce măsuri urmează să fie adoptate

Autoritățile ar putea impune noi restricții în ceea ce privește colindatul în preajma Crăciunului.

În județul Gorj, zonă în care obiceiul colindatului este foarte răspândit, ar putea fi adoptate noi măsuri în preajma Crăciunului.

"DSP Gorj nu a interzis obiceiurile și tradițiile specifice sărbătorilor de iarnă. Acestea se pot desfășura cu respectarea restricțiilor prevăzute de actele normative care sunt în vigoare. Fiecare solicitare va fi analizată individual în funcție de evoluția epidemiologică și incidența din fiecare localitate în parte. Așteptăm noile reglementări. Aceste obiceiuri nu se țin la anumite intervale orare în fiecare localitate, în unele localități sunt noaptea, în altele ziua.

Noi vom constitui un plan de măsuri care vor trebui respectate de fiecare grup, orele nu sunt aceleași. Așteptăm în primul rând ce măsuri se vor lua prin noile reglementări care vor fi stabilite probabil în 14 decembrie. Știți bine că nu pot participa mai mult de 6 persoane. Analizăm pe fiecare solicitare în parte cu respectiva primărie să vedem în ce intervale orare se vor desfășura și aproximativ la ce grup de colindători se va permite.", a explicat Vasile Stoian, director DSP Gorj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel