Armistițiul dintre Israel și gruparea Hamas ar trebui să intre în vigoare joi dimineață.
Niciun ostatic israelian deţinut de Hamas nu va fi eliberat înaintea zilei de vineri, a anunţat miercuri noaptea şeful Consiliului Naţional de Securitate din Israel, Tzachi Hanegbi, în timp ce armistiţiul şi primele eliberări erau aşteptate joi, informează AFP, citat de Agerpres.
”Negocierile pentru eliberarea ostaticilor noştri continuă neîncetat”. Începutul eliberării nu va avea loc ”înainte de vineri”, a indicat acesta într-un comunicat de presă, fără a oferi explicaţii.
LIVE UPDATES: Israel's National Security Adviser says hostages won't be released before Friday https://t.co/bfDJ0mRvEM
— Haaretz.com (@haaretzcom) November 22, 2023
Acest oficial nu a menţionat nimic despre armistiţiu, programat să intre în vigoare joi dimineaţă la ora locală 10:00, potrivit unui oficial israelian contactat de AFP.
Presa israeliană raportase despre un plan de eliberare a primilor ostatici la prânz. Biroul guvernamental a invitat chiar jurnalişti la Tel Aviv la sfârşitul serii la un centru de presă dedicat ”întoarcerii ostaticilor”.
Guvernul israelian a indicat că a aprobat acest acord care se referă la eliberarea a cel puţin 50 de ostatici, femei şi copii şi o pauză a luptelor timp de patru zile. Potrivit acestuia, 50 de ostatici ar trebui eliberaţi în schimbul a 150 de prizonieri palestinieni în timpul acestui armistiţiu temporar. Acordul a fost anunţat în a 47-a zi a războiului.
Pe de altă parte, un oficial israelian a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că nu va exista niciun armistiţiu în luptele dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas înainte de vineri, spre deosebire de ceea ce anunţaseră iniţial protagoniştii. Oficialul nu a furnizat detalii suplimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu