Fostul ministru al Sănătății, deputatul Nicolae Bănicioiu, candidează pentru funcția de președinte executiv al PSD.
”Am venit să anunț conducerea partidului că îmi depun candidatura pentru poziția de președinte executiv al PSD.”, a spus Bănicioiu la Antena 3.
De ce candidează
Întrebat ce părere are Liviu Dragnea despre acest lucru, fostul ministru a răspuns: ”Domnul Dragnea cred că are o părere foarte bună. Nu văd de ce nu ar avea o părere foarte bună. Suntem colegi vechi de partid. Ca să vă spun despre mine, sunt membru din 2004, de la organizația de tineret am trecut prin toate etapele, și cred că nu are cineva dubiu că nu aș fi membru PSD. Revenind la motivul meu pentru care candidez, este acela că aș dori ca PSD-ul să răspundă tuturor întrebărilor din societatea românească.”
În prezent, funcția de președinte executiv al SPD este deținută de Nicolae Bădălău, care a precizat luni că încă nu s-a hotărât dacă va candida pentru o funcţie de conducere.
Candidații la funcțiile de conducere în PSD se pot înscrie în această cursă internă până joi la ora 16.00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News