Nicolae Breban: Gabriel Liiceanu mi-a lezat imaginea publică

Academicianul Nicolae Breban consideră că Gabriel Liiceanu a "răstălmăcit grosolan" afirmațiile sale la Academia Română, lezându-i astfel imaginea publică, în condițiile în care la acea ședință nu a spus nimic despre el.

În cadrul unui comunicat, academicianul Nicolae Breban susţine că Gabriel Liiceanu a publicat "un denunţ calomnios" la adresa sa, precizând că nu a spus nimic despre acesta la Academia Română şi întrebându-se dacă "prin asemenea diversiuni" vrea Liiceanu să îşi pregătească intrarea în Academie.

"Aflu cu surprindere că dl G. Liiceanu a publicat un denunţ calomnios, în care afirmă că, într-o şedinţă a Secţiei de Literatură şi Lingvistică a Academiei Române, eu i-aş fi menţionat numele şi aş fi afirmat că el, G. Liiceanu, «ar trebui împuşcat»", spune Nicolae Breban, relatează Radu Tudor pe blogul personal.

Gabriel Liiceanu, reacţie după ce Nicolae Breban a spus că el şi Horia Roman Patapievici ar trebui împușcați

Acesta întăreşte ceea ce a declarat, sâmbătă dimineaţă, pentru agenţia Mediafax, respectiv faptul că la Academia Română a repetat pe scurt ceea ce a spus într-o emisiune la Antena 3.

"La emisiunea «Punctul de întâlnire» din data de 10 mai 2015, am afirmat că, dacă dl Patapievici ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria şi identitatea poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat. Insist, polonezii, nu eu. A fost o comparaţie pentru a sublinia ideea că dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte ferm. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Eu îi dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească", spune Nicolae Breban.

Academicianul Breban: Gabriel Liiceanu minte cu nerușinare

Acesta spune că Gabriel Liiceanu a răstălmăcit afirmaţiile sale şi i-a lezat astfel imaginea.

"N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea şedinţă a Academiei Române. Cu toate acestea, el minte cu neruşinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmaţiile mele şi lezându-mi astfel imaginea publică", mai spune Nicolae Breban.

"Antiromânismul agresiv" al lui Horia-Roman Patapievici este "cunoscut publicului larg", mai spune academicianul Nicolae Breban, prezentând și câteva citate din textele lui Horia-Roman Patapievici.

"Uzând de un fals de logică şi forţând grosolan valoarea eseistului Patapievici, dl Liiceanu îl pune pe acest calomniator al limbii şi naţiunii române alături de mari scriitori europeni, crezând că în acest fel, prin asemenea enormităţi, pot fi justificate aceste scabrozităţi, precum şi altele, ale dlui Patapievici. Oare prin asemenea diversiuni şi provocări mediatice grosolane vrea cumva dl Liiceanu – autorul volumului ?Dragul meu turnător? – să-şi pregătească intrarea în Academia Română?", se întreabă, în finalul comunicatului său, Nicolae Breban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel