Nicolae Ceaușescu s-a luptat cu baronii. Traian Băsescu doar a modernizat o temă veche

Câțiva lideri locali ai PSD au fost îndepărtați în vara alegerilor, după un scrutin intern al partidului. Mișcarea a adus câteva procente PSD și lui Adrian Năstase, candidat la alegerile prezidențiale, dar l-a lipsit pe liderul social-democrat de sprijinul filialelor, în turul al doilea.

Lupta cu baronii nu e nouă, se ducea și în comunism. Doar că în epoca lui Nicolae Ceaușescu, lupta cu baronii se numea ”rotația cadrelor” și avea alte motivații. Profesorul  Florin Muller, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, explică, pentru DC News, de ce lupta cu baronii  Nicolae Ceaușescu și cum funcționa ”rotația cadrelor”.

Iată articolul scris de prof.dr. Florin Muller (intertitlurile aparțin redacției):

 ”Comunismul dinastic”-avataruri ale ”noii clase”

Regimul Nicolae Ceaușescu a dezvoltat o variantă de ”comunism dinastic” (Vladimir Tismăneanu) care a reprezentat o formulă de asigurare pentru o perioadă de 24 de ani de dictatură personal a lui Nicolae Ceaușescu.

”Comunismul dinastic” a reprezentat plasarea în poziții cheie a rudelor celor mai aprópiate, în mod deosebit a Elenei Ceaușescu și a fiului cuplului dictatorial, Nicu Ceaușescu. Venit la putere în 1965, ca urmare a unui aranjament de partid care l-a avut în prim plan pe fostul  prim ministru Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceaușescu a trecut rapid la înlocuirea foștilor înalți nomenclaturiști legați de regimul Gheorghiu Dej.

Citește și: ”Cum a salvat-o Ceaușescu pe mama sa. Interviu cu prof. Leonida Gherasim”

Funcționarii lui Dej, trecuți pe linie moartă

Comunismul dinastic, fără a fi niciodată definit drept o politică oficială de ”partid și de stat” a fost completat de excluderi și ”rotiri” ale înaltei birocrații de partid și de stat, tocmai pentru ca niciun aparatcik să nu câștige suficientă autoritate în poziția în care se afla, pentru a nu putea să-și construiască un sistem de putere paralel cu cel al conducătorului. Unii dintre înalții funcționari de partid au fost trecuți ”pe linie moartă” în intervalul anilor 1965-1968, sau până la Congresul XI  al PCR din 1974; au fost eliminați definitiv de pe scena politică (inclusiv din viața publică) Alexandru Drăghici, alții precu Miron Constantinescu a fost plasat pe poziții de importanță medie. Cu un rol decisiv în asigurarea unui control de tip stalinist asupra culturii românești, Leonte Răutu a fost și el marginalizat definitiv în 1981, după o perioadă destul de lungă (1974-1981) când a fost rector al Academiei de partid ”Ștefan Gheorghiu”. Marginalizați au fost și Petre Borilă, Paul Niculescu-Mizil (acesta fără a-și pierde statutul de privilegiat al ”clasei politice” comunista, dar mai ales, Virgil Trofin și Ion Iliescu.

Ce urmăresc noii baroni

Se poate considera că Nicolae Ceaușescu a lovit atât în cadrele legate de moștenirea dejistă, de anii ”luptei de clasă”, dar și în cei ridicați în funcții la începutul anilor 70. Pe poziții relativ fixe au rămas (crescând în anii 70) personaje precum Manea Mănescu, Ion Dincă (renumit prin ferocitatea cu care aplica ”legalitatea socialistă”), Dumitru Popescu, ideolog de serviciu al ”cultului personalității”.

Se pot stabili puține legături cu ”baronii” democrației, mai ales cei atașați variantei de social-democrație din anii de după 1989. Dacă elita comunistă poate fi explicată prin conceptul de ”nouă clasă” (Milovan Djilas, el însuși un reprezentant inițial al titoismului), ”baronii” actuali țin mai curând de controlul resurselor strict materiale ale statului/guvernării, decât de accesul strict la decizionismul politic.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News