Nicolae Ciucă va fi desemnat, în weekend, candidat al Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale.
Președintele PNL Nicolae Ciucă a primit derogare în Partidul Național Liberal pentru a putea să candideze la alegerile prezidențiale de la finalul acestui an. El nu avea această posibilitate până în prezent, deoarece nu avea vechimea necesară în partid, lipsindu-i câteva săptămâni, potrivit prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan.
Într-un interviu pentru TVR Info, europarlamentarul liberal a precizat că astăzi s-a întrunit Biroul Executiv Central al partidului, în care s-a votat derogarea pentru ca Nicolae Ciucă, președintele PNL, să poată candida la alegerile prezidențiale.
„Duminică avem Consiliul Naţional, cu 1400 de delegaţi, în care votăm definitivăm o candidatură definitivă, votată de BPN, o încărcare a domnului Ciucă cu această candidatură. Dânsul a intrat în partid în octombrie 2020 şi pentru a candida la preşedinţie e nevoie, potrivit statutului PNL, de cinci ani. Domniei sale îi lipseau câteva săptămâni pentru a se înscrie în cursa electorală, cred că vreo trei săptămâni.
Cu toate acestea, a fost nevoie de o derogare, votată în unanimitate de către Biroul Executiv Central, format din 57 de persoane, pentru ca domnia sa să se înscrie în cursa electoral. Cred şi sper că mai anulăm o parte din speculaţiile cu privire la candidatura domnului Ciucă şi prin acest gest“, a declarat europarlamentarul liberal Rareș Bogdan.
Același lucru s-a întâmplat și în anul 2014 cu actualul președinte, Klaus Iohannis, care a intrat în rândurile liberalilor pe 20 februarie 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu