Pensiile speciale, pensiile parlamentarilor şi cumulul pensiei cu salariul. Anunțul lui Nicolae Ciucă

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus când vor fi adoptate legile privind pensiile speciale, pensiile parlamentarilor şi cumulul pensiei cu salariul.

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că legile privind pensiile speciale, pensiile parlamentarilor şi cumulul pensiei cu salariul vor fi adoptate până la sfârşitul sesiunii parlamentare. Totodată, președintele PNL a spus că miniştrii liberali vor fi prezenţi, luni, la toate activităţile guvernamentale şi parlamentare.

"Este ilegal ca magistraţii să facă grevă. Ca atare am înţeles şi am discutat la nivelul coaliţiei, am avut miniştrii de linie cu care am analizat această situaţie. Decizia pe care am luat-o astăzi a fost ca săptămâna viitoare, luni, miniştrii să fie prezenţi la toate activităţile, atât cele guvernamentale, dar şi cele care urmează să se desfăşoare în Parlament, pentru a putea să soluţionăm tocmai aceste aspecte. Unul dintre ele este legea pensiilor speciale, care va fi soluţionată şi există din raportarea ministrului Muncii acceptul la nivelul Comisiei (n.r. Europene) pe conţinutul proiectului de lege, de asemenea, este vorba de legea pensiilor parlamentarilor care va fi aprobată săptămâna viitoare şi legea cumulului pensiei cu salariul. Toate aceste chestiuni vor fi soluţionate până la închiderea sesiunii parlamentare, miercuri", a spus Nicolae Ciucă, după o ședință a PNL cu miniștrii liberali.

Ce spune Nicolae Ciucă despre impozitul de 15% din legea pensiilor

Totodată, Nicolae Ciucă a afirmat în cadrul conferinței de presă că este datoria fiecărui ministru de linie să discute şi să menţină dialogul cu fiecare categorie profesională.

"La nivelul Guvernului am discutat cu domnul premierul Marcel Ciolacu, cu guvernatorul BNR, la începutul săptămânii, şi este foarte clar că, pentru a ne menţine acest trend pozitiv, nu la fel de bun ca anul trecut, de creştere economică, avem nevoie de finanţare, iar partea din finanţare vine din fondurile europene", a adăugat preşedintele PNL.

Despre impozitul de 15% din legea pensiilor speciale pentru ce depăşeşte salariul mediu net pe economie, Ciucă a spus că acesta va fi aprobat, pentru că a fost agreat şi este singura măsură care duce la îndeplinirea jalonului din PNRR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel